Guvernul vrea să salveze cu 300 milioane de euro proiectele din PNDR 2014-2022

Publicat: 16 nov. 2023, 14:30, de Viorela Pitulice, în ESENȚIAL , ? cititori
Guvernul vrea să salveze cu 300 milioane de euro proiectele din PNDR 2014-2022

Guvernul va aloca 300 de milioane de lei Ministerului Agriculturii pentru cofinanţarea proiectelor din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, a anunțat premierul Marcel Ciolacu.

Autoritățile vor să impulsioneze astfel finalizarea investițiilor cu bani europeni, în condițiile în care, la acest moment, fonduri importante de la UE riscă să fie pierdute.

”Trebuie să finalizăm investiţiile cu fonduri europene, banii să ajungă la beneficiari şi facturile să fie decontate de Comisia Europeană”, a declarat premierul, miercuri, în deschiderea şedinţei de Guvern.

România se confruntă cu întârzieri semnificative în implementarea PNDR 2014-2022, peste 100.000 de proiecte în valoare de 7,2 miliarde de euro destinate sprijinirii agricultorilor și modernizării infrastructurii rurale fiind în pericol să nu fie terminate.

Până în prezent, au fost finalizate 78.000 de proiecte în valoare de 3,68 miliarde de euro.