Horațiu Potra rămâne sub mandat de arestare. Curtea de Apel București a respins cererea de anulare

Publicat: 10 oct. 2025, 18:42, de Corina Oprea, în Justitie , ? cititori
Horațiu Potra rămâne sub mandat de arestare. Curtea de Apel București a respins cererea de anulare

Magistrații Curții de Apel București au decis, vineri, că mandatul de arestare emis pe numele lui Horațiu Potra rămâne în vigoare. Fostul comandant de mercenari, reținut recent în Dubai, a încercat prin avocați să obțină anularea măsurii preventive, însă cererea sa a fost respinsă ca nefondată.

Mandatul de arestare pe numele lui Horațiu Potra rămâne valabil

Curtea de Apel București a analizat, vineri, solicitarea formulată de avocații lui Horațiu Potra, care au cerut încetarea măsurii arestării preventive. Argumentele apărării nu au convins însă instanța, care a decis menținerea mandatului emis anterior în lipsă.

Horațiu Potra, cunoscut ca lider al unei grupări de mercenari și apropiat al fostului candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, rămâne astfel sub puterea mandatului internațional în baza căruia a fost reținut în Emiratele Arabe Unite.

În aceeași cauză se află și fiul său, Dorian Potra, precum și nepotul acestuia, Alexandru Potra, ambii arestați în Dubai pe baza acelorași acuzații.

Instanța a consemnat în decizie că toate cererile depuse de cei trei inculpați au fost respinse ca nefondate, menționând și obligația acestora de a plăti cheltuielile judiciare.

„Curtea respinge ca nefondate cererile privind constatarea încetării de drept a măsurii arestării preventive, formulate de inculpaţii Potra Horațiu, Potra Dorian şi Potra Alexandru-Cosmin”, se arată în soluția pronunțată pe 10 octombrie 2025.

Hotărârea a fost dată în camera de consiliu, cu mențiunea că părțile pot formula contestație în termen de 48 de ore de la comunicare.

Procedura de extrădare, în derulare

Cazul Potra a intrat într-o etapă delicată a procedurilor judiciare internaționale. Ministerul Justiției a confirmat la sfârșitul lunii septembrie că autoritățile din Emiratele Arabe Unite colaborează cu partea română pentru extrădarea celor trei români reținuți.

Reprezentanții ministerului au precizat că aceste demersuri s-au făcut prin intermediul unei videoconferințe, în cadrul căreia autoritățile emirateze au confirmat reținerea solicitată de statul român. Potrivit comunicatului oficial, „autoritățile din Emiratele Arabe Unite au confirmat arestarea, la solicitarea statului român, a cetățenilor români P.H., P.A.C. și P.D., aflați pe teritoriul acestui stat, persoanele în cauză fiind și în prezent în custodia acestora, în vederea parcurgerii procedurilor judiciare de extrădare”.

Surse judiciare afirmă că Ministerul Justiției monitorizează îndeaproape evoluția cazului și menține contactul permanent cu autoritățile emirateze pentru a facilita transferul celor arestați în România, unde urmează să fie judecați.

Dosarul „mercenarilor”

Horațiu Potra și Călin Georgescu, alături de alte 20 de persoane, au fost trimiși în judecată în septembrie 2025 pentru acuzații deosebit de grave, printre care tentativă de acțiuni împotriva ordinii constituționale, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și alte infracțiuni conexe.

Potrivit procurorilor, gruparea ar fi încercat să organizeze acțiuni destabilizatoare și să importe armament în mod ilegal. În baza acestor acuzații, autoritățile române au solicitat arestarea și extrădarea lui Potra și a membrilor familiei sale, care au părăsit țara înainte de declanșarea anchetei.