Hotelul Ramada din Brașov, scos la vânzare. Cine este proprietarul și cât cere pe el

Publicat: 03 mai 2023, 07:30, de Victor Scarlat, în News , ? cititori
Hotelul Ramada din Brașov, scos la vânzare. Cine este proprietarul și cât cere pe el

Hotelul Ramada din Brașov, clasificat la patru stele, este scos la vânzare. Proprietarul, Petrică Hogea, unul dintre cei mai discreți oameni de afaceri de la noi, cere pe el suma de 13,5 milioane euro.

Hotelul dispune de un total de 113 camere și apartamente, dotate conform standardelor internaționale, potrivit Casei de licitații Sotheby’s România, cea care se ocupă de găsirea unui cumpărător.

La mezaninul hotelului se află 3 săli de conferințe modulare, cu o capacitate de până la 180 de persoane. Tot aici este și restaurantul cu o capacitate de până la 100 persoane.

Hotelul Ramada Brașov a fost inaugurat în anul 2008, în urma unei investiții de 20 de milioane de euro.

Petrică Hogea este un afacerist controversat din Brașov, care a avut de-a lungul timpului mai multe afaceri cu statul. Mai trebuie precizat și faptul că este prieten cu politicieni cunoscuți, unii chiar având probleme cu justiția.