Hubert Thuma anunță succesul programului destinat seniorilor: Proiectul stomatologic gratuit pentru vârstnicii din Ilfov, accesat integral în mai puțin de trei săptămâni

Publicat: 05 aug. 2025, 09:46, de Ionut Jifcu, în Sănătate , ? cititori
Hubert Thuma anunță succesul programului destinat seniorilor: Proiectul stomatologic gratuit pentru vârstnicii din Ilfov, accesat integral în mai puțin de trei săptămâni

Președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, a anunțat pe rețelele sociale că toate cele 480 de locuri disponibile în cadrul programului de tratamente stomatologice gratuite pentru vârstnici au fost deja ocupate.

Hubert Thuma, anunţ despre program

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Hubert Thuma (@hubert.thuma)

Proiectul, destinat exclusiv persoanelor în vârstă, s-a dovedit a fi extrem de solicitat, locurile epuizându-se în mai puțin de trei săptămâni.

„Dragii mei, vă anunț că toate cele 480 de locuri disponibile, pentru tratamente stomatologice gratuite, au fost ocupate! Mă refer strict la proiectul destinat vârstnicilor”, a scris Thuma pe contul său de Instagram.

Următoarea etapă a proiectului vizează verificarea dosarelor depuse de cei înscriși. Președintele CJ Ilfov a precizat că, în cazul în care unele locuri se vor elibera în urma procesului de verificare, acestea vor fi redistribuite.

„În cazul în care se vor mai elibera locuri, voi anunța aici din timp”, a transmis el, promițând transparență și o bună comunicare cu beneficiarii.

Buget suplimentar pentru anul viitor

Având în vedere interesul ridicat pentru această inițiativă, Hubert Thuma a dat asigurări că va ține cont de cererea mare și că programul va primi un buget extins anul viitor.

„S-au ocupat locurile în mai puțin de 3 săptămâni. O să țin cont de treaba asta și, la anul, voi aloca mai mult buget pentru acest proiect”, a afirmat el.

Această promisiune vine în contextul unei nevoi reale de servicii medicale stomatologice gratuite în rândul persoanelor în vârstă, care de multe ori nu își permit costurile tratamentelor de specialitate. Accesul limitat la astfel de servicii reprezintă o problemă recurentă, iar inițiativa CJ Ilfov răspunde eficient unei nevoi concrete.

Proiectul pentru copii și tineri este încă deschis

În paralel cu programul destinat seniorilor, CJ Ilfov derulează și proiectul „Ilfov zâmbește Junior”, care oferă servicii medicale stomatologice gratuite pentru copii și tineri. Potrivit lui Hubert Thuma, înscrierile pentru acest program continuă, iar cei interesați sunt îndemnați să sune la numărul 0744.641.349 pentru a se înregistra.

Campania este parte a unei strategii mai largi de prevenție și accesibilitate în domeniul sănătății, cu accent pe îngrijirea dentară a categoriilor vulnerabile, precum copiii și vârstnicii.