Iar începe balul cu Covid!

Publicat: 09 iul. 2022, 08:45, de Nina Marcu, în ACTUALITATE
Iar începe balul cu Covid!

În regiunea italiană Campania, situația legată de Covid-19, în special de noua variantă de Omicron, devine tot mai serioasă. Așa că, Vincenzo De Luca , președintele Regiunii Campania, insistă să se folosească pe mai departe masca, inclusiv în aer liber, ea fiind singurul instrument de protecție împotriva virusului.

Mai ales că, susține De Luca, de fapt, infectările sunt cel puțin duble decât le arată testările.

„Da, știu, masca e deranjantă. Îmi dau seama că este vară, dar dacă nu facem așa, riscăm să avem probleme serioase. Fără dramatizare, dar cifrele sunt ceea ce sunt. Când suntem de 10/15 ori mai pozitivi decât anul trecut, este clar că problemele încep să devină serioase. Așa că trebuie să fii responsabil și să porți masca chiar și în aer liber, pentru că nimeni nu este capabil să știe dacă sunt cazuri pozitive în jur.”

Același oficial mai spune că toate paturile destinate Covid în spitalele din regiunea pe care o conduce sunt ocupate. Ceea ce înseamnă că vor trebuie închise alte secții în unitățile spitalicești, ca să se facă loc cazurilor de Covid. Încă e sub control situația la terapie intensivă, dar având în vedere creșterea mare de cazuri, pot să apară, curând, probleme serioase.