Iepurești, iepurele solar care sare direct în rețeaua națională

România mai bifează o bornă importantă în energia regenerabilă: parcul fotovoltaic de la Iepurești, județul Giurgiu, a fost conectat la rețea și intră în zona de operare comercială. Cu o capacitate de 169 MW, proiectul dezvoltat de israelienii de la Nofar Energy devine cel mai mare parc fotovoltaic operațional din țară, depășind precedentul record deținut de parcul de la Rătești, de aproximativ 155 MW.

Nu e decor verde, e producție industrială

Nu vorbim despre o instalație de decor, bună de pus în broșuri cu frunze verzi și oameni zâmbitori lângă panouri lucioase.

Vorbim despre o investiție serioasă, capabilă să producă energie la scară industrială, într-o zonă aflată aproape de București și foarte relevantă pentru viitorul energetic al sudului României.

Nofar estimează venituri de aproximativ 19 milioane de euro în primul an pentru proiectul de la Iepurești. Iar planul nu se oprește aici.

Parcul ar urma să fie extins până la 400 MW, în funcție de condițiile tehnice ale rețelei.

Rețeaua, marea gâtuire românească

Aici apare și marea problemă românească: nu mai e suficient să ridici panouri pe câmp.

Trebuie să ai și rețea care poate prelua energia produsă. Iar rețeaua noastră, ca multe lucruri românești, a fost gândită într-o epocă în care viitorul părea o anexă opțională.

După conectare, urmează procedurile tehnice: probe, certificat de conformitate, recepție finală, certificat de racordare, licență ANRE și înscriere pe piață.

Abia apoi energia produsă poate fi vândută în regim comercial complet.

Fără stocare, soarele rămâne capricios

Important este și pasul următor: stocarea.

Energia solară are un defect simplu, dar major: produce când este soare, nu neapărat când consumul cere. De aceea, bateriile mari devin cheia jocului.

Fără stocare, regenerabilele rămân utile, dar capricioase. Cu stocare, devin infrastructură serioasă.

O veste bună, cu condiția să nu ne împiedicăm în hârtii

Iepurești arată că România are potențial real în energie solară.

Are teren, are interes investițional, are bani europeni și privați disponibili.

Ce nu are încă suficient este viteză administrativă, rețea modernizată și o strategie coerentă care să lege producția, stocarea și consumul.

Parcul de la Iepurești este, deci, o veste bună.

Una dintre acele rare știri în care „verde” nu înseamnă doar slogan, ci megawați. Iar pentru o țară obișnuită să piardă energie în hârtii, avize și ședințe, un parc solar care chiar se leagă la rețea pare aproape un miracol tehnologic cu iepuri.

Cum arată chestia asta în balanța consumului intern, va contribui la scăderea prețurilor aberante ale energiei electrice?

Da, va conta, dar nu trebuie vândut ca panaceu. Iepurești este o piesă importantă în sistem, nu cheia de la lacătul facturilor.

La capacitatea maximă, parcul de 169 MW ar putea acoperi cam 2–3% din consumul instantaneu al României într-o zi obișnuită, dacă produce aproape de vârf.

De exemplu, Transelectrica arăta (azi dimineață) un consum național de aproximativ 4.800–5.300 MW, iar într-un vârf de iarnă România a ajuns la peste 9.200 MW consum instantaneu.

Așadar, 169 MW înseamnă ceva, dar nu răstoarnă singuri balanța.

Pe an, estimarea realistă ar fi undeva în zona 220–260 GWh, în funcție de soare, randament, pierderi și disponibilitate.

Raportat la un sistem care produce/consumă zeci de TWh anual — România a generat circa 48,8 TWh în 2025, potrivit unui raport CIGRE — Iepurești ar reprezenta probabil sub 1% din balanța anuală.

Unde poate ajuta serios?

La prețul spot din orele însorite.

Când intră mult solar în sistem, energia devine mai ieftină la prânz și poate chiar împinge prețurile spre zero sau negativ, cum s-a mai întâmplat în perioade cu producție mare fotovoltaică.

România a avut deja episoade de producție solară record în 2026, peste 2.000 MW, iar piața a simțit presiunea în orele bune de soare.

Dar factura omului de acasă nu scade automat fiindcă s-a legat un parc la rețea.

Prețul final include transport, distribuție, taxe, certificate, marje, contracte pe termen lung și, mai ales, costurile energiei cumpărate în orele scumpe, seara, când panourile nu mai produc.

Aici apare marea problemă:

fără stocare, soarele ieftinește prânzul, nu neapărat seara în care lumea gătește, aprinde lumina și pornește toate aparatele.

Concluzia corectă:

Iepurești ajută la reducerea presiunii pe prețuri, mai ales ziua, dar nu va dărâma singur prețurile aberante.

Pentru asta trebuie masă critică: multe parcuri, stocare mare, rețele modernizate, contracte mai deștepte și mai puțină birocrație cu șapcă de paznic la poarta viitorului.