IFC a acordat Băncii Transilvania un împrumut de finanţare „albastră” de 100 milioane euro

Publicat: 27 iun. 2022, 20:00, de Aurel Drăgan, în ESENȚIAL , ? cititori
IFC a acordat Băncii Transilvania un împrumut de finanţare

IFC a acordat Băncii Transilvania un împrumut de finanţare „albastră” de 100 milioane euro, pentru utilizarea sustenabilă a resurselor de apă din România, conform unui comunicat al instituţiei internaţionale.

„Primul împrumut de finanţare „albastră” (blue financing – finanţare a proiectelor de investiţii ecologice dedicate resurselor de apă) acordat în Europa Centrală şi de Est va spori nivelul de finanţare a proiectelor din „economia albastră” a României. Împrumutul acesta de referinţă, în valoare de 100 milioane euro, este furnizat de IFC Băncii Transilvania SA (BT), cea mai mare bancă din ţară”, se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, pentru a putea respecta cerinţele UE în materia managementului resurselor de apă şi apelor uzate, România are nevoie să investească aproximativ 15 miliarde euro până în 2027. Din această sumă, cel puţin 3 miliarde euro ar putea fi oferite de finanţatori din sectorul privat.

„Sprijinul oferit de IFC va ajuta banca să-şi construiască un produs de finanţare „albastră” cu ajutorul căruia să poată oferi împrumuturi microîntreprinderilor şi IMM-urilor în conformitate cu Ghidul de finanţare a proiectelor din economia albastră (Guidelines for Blue Finance) al IFC”, subliniază comunicatul.

Termenul „economie albastră” (blue economy) se referă la utilizarea sustenabilă a resurselor oceanelor şi mărilor pentru a susţine creşterea economică, pentru a îmbunătăţi mijloacele de trai şi pentru a crea locuri de muncă, păstrând în acelaşi timp sănătatea ecosistemelor maritime şi a resursele de apă. Sumele câştigate din investiţiile IFC vor fi utilizate pentru finanţarea proiectelor „albastre” (blue projects) din România, care vor implica – printre altele – producţia sustenabilă, turismul, pescuitul, irigaţiile sustenabile, dar şi alte domenii, contribuind astfel la sustenabilitatea oceanelor şi a resurselor de apă dulce.

„Ne bucurăm să putem fi implicaţi – prin parteneriatul nostru cu IFC – în activitatea de pionierat care are loc în România şi în Europa Centrală şi de Est prin proiectele de investiţii în sectorul economiei albastre. Acesta este un nou domeniu de interes pentru noi, care vine să completeze portofoliul BT de produse de finanţare cu impact şi sprijină alinierea României la cerinţele şi standardele UE în materia gestionării apei, sprijinind şi procesul de îmbunătăţire a managementului apei în toate sectoarele. România are norocul de a deţine resurse mari de apă şi de a fi un nod important în reţeaua de transport maritim. Trebuie să avem mai multă grijă de ceea ce avem, astfel încât generaţiile viitoare să nu sufere din cauza noastră. Mulţumim IFC pentru acest nou parteneriat, care continuă ceea ce am construit deja împreună”, a declarat Omer Tetik, CEO Banca Transilvania.

Primul proiect de finanţare a unui proiect din economia albastră de către o instituţie financiară din această regiune va contribui la îmbunătăţirea accesului la resursele de apă din România, având în vedere vulnerabilitatea acestei ţări în faţa secetei, pentru a îmbunătăţi practicile de gestionare a resurselor de apă şi de tratare a apelor uzate. Acest împrumut va fi acordat în conformitate cu Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European şi a Consiliului de instituire a unui cadru pentru redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii (DRRB), susţinând această bancă în efortul său de a-şi îndeplini ţintele privind limita maxima de expunere la risc privind fondurile proprii (MREL – Minimum Requirement for Own Funds). Conceptul MREL a fost introdus pentru a spori rezilienţa băncilor şi pentru a se asigura că băncile dispun de o capacitate suficientă de compensare a pierderilor şi de recapitalizare în situaţia necesităţii de recapitalizare internă (bail-in).

Începând cu 2004, parteneriatul IFC cu Banca Transilvania a susţinut 13 investiţii şi trei proiecte de consultanţă. În cadrul proiectului actual, IFC va ajuta banca să înţeleagă mai bine oportunităţile de finanţare a proiectelor „albastre” şi să identifice proiectele care se pot implementa în economia albastră, oferindu-le în cele din urmă şi asistenţă pentru elaborarea unei strategii şi crearea unui cadru pentru finanţarea finanţărilor blue.

„Împrumuturile de finanţare a proiectelor din economia albastră din România pot constitui un instrument-cheie care va susţine tranziţia României către o economie sustenabilă şi circulară, promovând astfel creşterea economică, în acelaşi timp protejându-şi resursele naturale, precum şi calitatea şi disponibilitatea apei. Suntem optimişti să constatăm că investiţia IFC va suscita interesul faţă de finanţarea proiectelor „albastre”, atrăgând şi alte bănci în acest sector, îmbunătăţind rezilienţa sistemului bancar din România”, a afirmat Vittorio Di Bello, şeful Departamentului pentru investiţii în instituţii financiare din Europa în cadrul IFC.

De asemenea, împrumutul acordat de IFC contribuie şi la îndeplinirea obiectivelor cadrului de reglementare, fiind unul dintre instrumentele-cheie cu ajutorul căruia se continuă consolidarea poziţiei financiare a Băncii Transilvania.

IFC şi-a construi o reputaţie a succesului pe piaţa de obligaţiuni verzi şi are o activitate de pionierat în domeniul creării premiselor necesare pentru lansarea şi dimensionarea finanţărilor „albastre” în alte regiuni, angajând până în prezent nu mai puţin de 400 miliaone dolari în finanţarea proiectelor dedicate apei la nivel local. Se consideră că economia maritimă se va dubla până în anul 2030, ajungând la o valoare de 3 trilioane dolari, cu 40 milioane locuri de muncă, faţă de valorile înregistrate în anul 2010.
Soluţiile de finanţare inovativă au o importanţă-cheie pentru îmbunătăţirea gradului de prezervare a zonelor maritime şi costiere şi pentru a spori rezervele de apă dulce, iar finanţarea „albastră” are marele potenţial de a contribui la îndeplinirea acestor scopuri.

IFC – organizaţie-soră a Băncii Mondiale şi membră a Grupului Băncii Mondiale – este cea mai mare instituţie internaţională de dezvoltare focusată pe sectorul privat din pieţele emergente. Activitatea instituţiei se desfăşoară în peste 100 de state ale lumii. În exerciţiul financiar 2021, IFC a investit o sumă-record de 31,5 miliarde dolari în companii private şi instituţii financiare din diverse ţări aflate în curs de dezvoltare, valorificând capacităţile din sectorul privat pentru a contribui la eliminarea sărăciei extreme şi pentru a susţine prosperitatea comună, în contextul în care economiile naţionale se luptă cu impactul pandemiei de COVID-19.

Banca Transilvania este cea mai mare bancă din România şi principala sursă de finanţare a agenţilor economici din România, abordând toate categoriile de clienţi şi domenii de activitate din sectorul financiar. Cu o istorie care a început în urmă cu aproape 30 de ani, BT are acum o cotă de piaţă de peste 19%, cu peste 9.000 de angajaţi, punând la dispoziţia celor 3,6 milioane de clienţi soluţii bancare online şi 500 de sucursale în 180 de locaţii.