IGPR: 3.668 de permise de armă, eliberate în primele opt luni de poliţiştii de la DAESP; peste 2.000 – anulate

În primele opt luni ale acestui an, poliţiştii de la arme, explozivi şi substanţe periculoase au eliberat 3.668 de permise de armă, fiind anulate 2.235 de astfel de permise şi suspendate alte 262, a declarat comisarul-şef Nicolae-Adrian Dinu, directorul Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IGPR.

Acesta a făcut, sâmbătă, un bilanţ pe primele opt luni ale acestui an privind activitatea DAESP, ocazie cu care a prezentat şi situaţia privind posesorii de arme letale şi neletale şi a permiselor de port.

„În prezent, la nivel naţional, sunt peste 113.000 de persoane fizice autorizate, care deţin aproximativ 226.000 de arme letale şi neletale şi peste 2.100 de persoane juridice, care deţin aproape 28.000 de arme letale şi neletale.
O componentă importantă a activităţii structurilor arme, explozivi şi substanţe periculoase o reprezintă partea de deservire a comunităţii, prin eliberarea autorizaţiilor/avizelor obligatorii pe segmentul în discuţie, astfel că, în primele 8 luni, au fost eliberate 374 de avize de import/permise de transfer (arme şi muniţii), 3.668 de permise de armă, au fost anulate 2.235 de permise de armă şi suspendate 262 de permise de armă”, a precizat şeful DAESP.

Totodată, a adăugat acesta, a fost prelungită perioada de valabilitate pentru 6.269 de permise de armă, au fost eliberate persoanelor fizice şi juridice, în vederea procurării armelor de foc, 11.309 autorizaţii, au fost eliberate 116 autorizaţii de transfer şi tranzit explozivi şi au fost avizate 173 de autorizaţii pentru operaţiuni cu produse de protecţie a plantelor clasificate ca toxice şi foarte toxice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Judecător unic în România: S-a pensionat a doua zi după ce...

Mişcare interesantă în Justiţia română, care devoalează interesele din dosarele cu miză. Judecătorul Nicolae Comaromi (FOTO) de la Tribunalul Timiş”, pensionat pe 22 decembrie...

Scandal la Brăila: Primăria acuzată de fraudă cu fonduri europene în...

Primăria Brăila se află în centrul unui scandal major după ce a fost acuzată că a folosit Festivalul Peștelui, un eveniment finanțat din fonduri...