Ilie Bolojan l-a reevaluat și promovat pe „groparul energiei pe cărbune”
Liberalii din județul Gorj sunt în pragul unei revolte fără precedent din cauza unei numiri extrem de controversate a șefiei organizației județene, făcută de Ilie Bolojan.
Ilie Bolojan l-a impus recent la conducerea organizației PNL Gorj pe europarlamentarul Virgil Popescu după ce, recent, Ilie Iordache- liderul liberalilor gorjeni, a demisionat.
„Virgil Popescu a contribuit la distrugerea mineritului și a energiei pe cărbune”
Numai că impunerea de către Bolojan a lui Virgil Popescu a aruncat în aer organizația PNL Gorj.
Consilierul județean Gabriela Târsu, care este și vicepreședinte al organizației județene, îl acuză public pe Virgil Popescu că a sabotat organizația și că a contribuit la distrugerea Complexului Energetic Oltenia, numindu-l „groparul” energiei pe cărbune. Aceasta spune că aducerea lui la Gorj este o sfidare la adresa întregului județ.
Cel mai vehement contestatar al lui Virgil Popescu este liderul de sindicat din cadrul Complexului Energetic Oltenia, Constantin Crețan. El a lansat un atac fără precedent la adresa fostului ministru al Energiei, Virgil Popescu, pe care îl acuză că a contribuit la distrugerea mineritului și a energiei pe cărbune. Liderul de sindicat mai susține că, sub conducerea lui Virgil Popescu, liberalii riscă să nu mai treacă pragul electoral în Gorj.