Ilie Șerbanescu despre multinaționalele care nu plătesc taxe. Ce soluție propune economistul

Publicat: 13 aug. 2023, 10:14, de Florentin Lucaniuc, în Business , ? cititori
Ilie Șerbanescu despre multinaționalele care nu plătesc taxe. Ce soluție propune economistul

Ilie Șerbănescu, economist de profesie și fost ministru al Reformei în anii ’90, consideră că principalul vinovat pentru această situație este Guvernul.

Într-un interviu pentru România TV, acesta a oferit mai multe informații pe marginea acestui subiect, în actualul context socio-economic marcat de tensiune și incertitudine.

Vina aparține integral gazdei. În cazul de față, al Guvernului României. Dacă se constată că este vorba despre o politică și nu de o situație specială, care poate să existe, dar dacă această situație aparent specială se perpetuează pe ani de zile, înseamnă că e vorba despre o politică, deci acea companie nu este binevenită pe teritoriul României. Punct, clar. Îi pui în vedere: ori plătești, ori pleci. Îi retragi autorizația de funcționare.

În ce măsură sunt implicate și guvernele?

De exemplu, companiile austriece care procedează așa pentru că Guvernul Austriei își bate joc de România. În momentul în care există această politică de stat a celui care este la originea companiei respective, este clar că este vorba despre o politică și nu e de vină doar compania respectivă, ci și statul respectiv.

În mod firesc, ar fi ca statul român să nu aibă de a face cu statul austriac. Încheiem orice fel de relație, dacă firmele nu vor să se supună regimului fiscal de aici. Iar în cazul statului austriac, este exclusiv a statului român. Dacă statul român tolerează să fie batjocorit de altcineva, e numai vina statului român.

„Câinii, de la măcelărie nu pleacă!”

De regulă, când se pune în spațiul public problema marilor evazioniști, este evocat în spațiul public scenariul potrivit căruia companiile străine vor pleca din România. În ce măsură ar putea deveni posibil? E o reală amenințare sau o minciună?

Dacă pleacă multinaționalele ce se va întâmpla?!

Dar în primul rând, nu pleacă! ‘Câinii, de la măcelărie nu pleacă’. Asta este sigur. În al doilea rând, ele nu pot pleca decât dacă vând cuiva. Și dacă vând, poate vine unul mai bun.

„Pui 1% pe cifra de afaceri și ele nu te mai pot păcăli”

Cum se explică profiturile anuale de ZERO lei ale marilor companii străine?

Trebuie să ne luăm după statistică. În mod normal, contribuția prin impozitarea profitului la buget trebuie să fie proporțională cu ponderea grupurilor de companii în cifra de afaceri totală. Ponderea multinaționalelor în cifra de afaceri e între 55-60% din total. Ponderea în contribuția la buget prin taxe e de 30%. Este evident!

Având în vedere faptul că aceste companii multinaționale nu evazionează plata impozitelor pe muncă și TVA-ul, înseamnă că toată gaura e din cauza evazionării impozitului pe profit, care se pune pe profitul declarat. Multinaționalele își aranjează actele contabile astfel încât să nu obțină profit și să declare profit zero. Unele exagerează atât de mult încât declară pierdere.

Operațiunea se numește ‘optimizare fiscală’ și în esență, înseamnă încărcarea notei contabile a lor cu lucruri pe care nu le fac, dar pe care le decontează că le-ar face în România. Atunci, iese că ei își cheltuiesc banii pe niște lucruri pe care nu le cheltuiesc și spun că n-au profit.

Un minim echilibru și dreptate ar fi impozitarea multinaționalelor pe cifra de afaceri. Nu este total corect din punct de vedere economic, dar dacă ele te trag în piept ce faci? Această soluție îți mai rămâne. Pui 1% pe cifra de afaceri și ele nu te mai pot păcăli.