Impactul creșterii valorii maxime a tichetului de masă la 30 de lei asupra angajaților, angajatorilor și a bugetului de stat (analiză)

În România, tichetele de masă sunt cel mai apreciat beneficiu extrasalarial oferit angajaților, așa cum arată studiul de percepție privind biletele de valoare, derulat de Asociația Profesională a Emitenților de Tichete (APET) – 97% dintre respondenți au declarat că preferă aceste bonuri valorice.

În contextul în care a fost promulgată legea majorării valorii nominale maxime acordate prin intermediul tichetelor de masă (Legii nr.165/2018), care a crescut până la 30 de lei, beneficiile precum susținerea economiei locale, creșterea puterii de cumpărare a angajaților și garantarea colectării de taxe la bugetul public sunt amplificate.

Creșterea calității vieții angajaților

Obiectivul major al acordării de tichete de masă este acela de a asigura angajaților hrana necesară pentru fiecare zi lucrată. Aceștia au astfel acces la nutriție corespunzătoare, de preferat o masă caldă, care le poate oferi condițiile optime pentru un randament ridicat pe durata întregului program de lucru. Studiul de percepție derulat de APET a arătat și că 87% dintre companii consideră că tichetele contribuie la îmbunătățirea calității vieții beneficiarilor.

Pentru angajați, un pachet salarial care cuprinde acest tip de beneficii este mai atractiv și influențează pozitiv rata de retenție, iar angajatorii sunt încurajați să acorde acest tip de beneficiu extrasalarial printr-o serie de facilități fiscale. Valoarea alocată lunar pentru tichetele de masă este integral deductibilă. Astfel, cresc veniturile angajaților și implicit și puterea acestora de cumpărare, fără a fi influențate obligațiile fiscale ale angajatorului.

Tichetele de masă se bucură de apreciere în rândul salariaților, angajatorilor și comercianților. 9 din 10 angajați sunt mulțumiți de acest sistem, iar 60% dintre cei care vor să își schimbe locul de muncă nu iau în considerare o ofertă dacă aceasta nu include și tichete de masă. Mai mult, Organizația Internațională a Muncii subliniază faptul că sistemul de tichete de masă contribuie la reducerea absenteismului, fidelizează angajații și crește motivarea acestora.

Salariații vor avea un beneficiu extrasalarial de valoare semnificativă, cu care vor putea acoperi costul unei mese de prânz în timpul unei zile de lucru. Dat fiind faptul că tichetele de masă pot fi acordate doar angajaților care au încheiat un contract individual de muncă, se contribuie astfel și la descurajarea muncii la negru.

Încurajarea economiei locale, printre beneficiile acordării de tichete de masă

Dat fiind faptul că tichetele sunt destinate exclusiv achiziționării de produse alimentare și pot fi utilizate doar pe teritoriul României, ele au un impact pozitiv asupra economiei locale. Creșterea valorii nominale maxime a tichetelor de masă conduce la creșterea venitului disponibil și, implicit, la impulsionarea creșterii economice prin stimularea consumului și stimularea producției interne.  Astfel, are loc o creștere a cifrei de afaceri și a profitului comercianților din sectorul agro-alimentar, precum și o creștere a capacității de auto-finanțare a comercianților.

Pentru comercianți creșterea valorii nominale a tichetelor de masă va însemna creșterea cifrei de afaceri, clienți relativ stabili și oportunități de dezvoltare. În medie, aproximativ 15% din cifra de afaceri a unor astfel de comercianți provine din utilizarea tichetelor de masă.

Conform estimărilor comercianților, peste 30% din ei apreciază că între 10% și 30% din cifra de afaceri lor de afaceri este generată de tichete. Crește predictibilitatea mediului de afaceri și a comportamentului de consum, prin certitudinea faptului că valoarea tichetelor de masă va fi utilizată pentru cererea solvabilă de bunuri alimentare.

Tichetele de masă aduc venituri substanțiale la bugetul public

Creșterea valorii nominale se reflectă direct în puterea de cumpărare a angajaților, dar și în veniturile bugetului de stat. Tichetele operează într-un circuit complet fiscalizat, ceea ce garantează colectarea de taxe și impozite la bugetul de stat și, în egală măsură, nu este încurajată economia subterană.

Spre deosebire de sumele acordate în bani, tichetele de masă nu pot fi economisite sau folosite în afara teritoriului național, valoarea lor fiind injectată direct și integral în economia locală, ceea ce generează consum, activitate economică, locuri de muncă și deci venituri bugetare suplimentare.

Creșterea veniturilor bugetare se realizează prin câteva mecanisme care sunt puse în mișcare: creșterea bazei de impozitare, reducerea evaziunii fiscale, impozitarea directă din vânzarea de bunuri în baza tichetelor de masă, colectarea impozitului pe venitul personal, dar și colectarea impozitului pe profitul suplimentar generat. La această creștere a veniturilor bugetare se adaugă și o reducere a cheltuielilor bugetare cu protecția socială, beneficiile de asistență socială și asistență medicală prin îmbunătățirea stării de sănătate a populației active care beneficiază de tichete de masă.

Conform unui Studiu realizat de Academia Română, fiecare leu acordat în tichete de masă aduce încasări bugetare suplimentare de 40 de bani, iar pentru fiecare leu de contribuții sociale scutite de la plată sunt injectați în economia locală aproape 4 lei. Mai mult, tichetele de masă aduc la bugetul public venituri bugetare echivalente cu o rată de impozitare de circa 40%, iar la 380.000 de lei cheltuiți prin tichete de masă se creează un loc nou de muncă.

6 din 10 companii își doreau o valoare nominală maximă mai mare a tichetelor de masă

Majorarea valorii maxime a tichetelor de masă vine în întâmpinarea nevoilor angajatorilor. Acordarea unei valori nominale cât mai mari a tichetelor de masă reprezintă o dovadă a implicării companiei în susținerea și îmbunătățirea condițiilor de muncă a propriilor salariați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Ultimele articole