În curând, o lege care să protejeze dreptul la imagine al copiilor pe rețelele de socializare

Fotografii de familie, cu vacanțe, aniversări ale copiilor… Dar este posibil ca, în curând, a posta fotografii cu copii pe rețelele de socializare să facă obiectul unei legi. Unde?

În data de 19 ianuarie, în Franța, un grup de deputați din grupul Renaissance au depus un proiect de lege ce vizează garantarea respectării dreptului la imagine al copiilor, transmite Europe 1.

În teorie, este interzis copiilor sub 13 ani să își creeze propriul lor cont pe rețelele de socializare. Practic, se estimează că, în medie, un copil apare în 1.300 de fotografii publicate online înainte de vârsta de 13 ani pe conturile sale proprii, pe cele ale părinților săi sau ale rudelor și prietenilor, subliniază deputații în proiectul lor de lege.

Pentru susținătorii proiectului, aceasta ar avea consecințe asupra securității, bunăstării și chiar asupra bunei dezvoltări a copiilor. Deoarece odată ajunse online, ”viitorul” acestor fotografii este imposibil de controlat, fie pentru copil, fie chiar pentru părinți.

Fotografii publicate de părinți

Pentru că o fotografie publicată pe rețelele de socializare poate reapărea după câțiva ani, ceea ce ar putea face rău copilului pe termen lung, fără a avea posibilitatea eliminării totale, mai precizează autorii acestui proiect de lege.

Aceștia mai precizează că, potrivit rapoartelor National Center for Missing and Exploited Children, 50% din fotografiile care se schimbă pe forumurile pedopornografice au fost inițial publicate de părinți pe rețele lor de socializare.   

„Chiar dacă nu vrem să dramatizăm, trebuie să știm ceea ce se poate întâmpla cu o fotografie atunci când este postată, în special când este vorba despre un copil”, subliniază Bruno Studer, unul dintre deputații inițiatori ai proiectului de lege pentru BFMTV.

Prin urmare, obiectivul acestui proiect de lege nu este să fie ”represiv”, ci de a-i sensibiliza pe părinți cu privire la dreptul la imagine al copiilor. Părinții și titularii autorității părintești au misiunea de a-i proteja pe copii și de a le apăra dreptul la imagine.

Potrivit BFMTV, textul acestui proiect ar putea fi prezentat în Adunarea națională în cursul lunii martie.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Decizie definitivă în Dosarul Caracal: un pas mic pe Calea Dreptății

Într-un dosar care a șocat România și a fost marcat de neglijență și dezamăgire, o nouă etapă a fost marcată prin decizia definitivă a...

Stenograme explozive care aruncă în aer PMP: cine se află în...

Recentele dezvăluiri legate de stenogramele în care este implicat Cristian Diaconescu au adus o nouă lumină asupra politicii interne din cadrul Partidului Mișcarea Populară...