În Franța: Nevaccinații nu mai au voie în restaurante, trenuri sau avioane, nici măcar cu test negativ

Restricțiile s-au amplificat în Franța, unde persoanele nevaccinate împotriva COVID-19 nu vor mai avea voie în restaurante, trenuri sau avioane nici măcar cu un test negativ, relatează Reuters.

Măsurile au fost propuse de guvern pentru a combate valul al cincilea al pandemiei, dar au fost întâmpinate cu proteste de o parte a opiniei publice, mai ales după criticile dure ale preşedintelui Emmanuel Macron, care şi-a declarat intenţia de a-i „scoate din sărite” pe cei care încă nu s-au vaccinat anti-COVID.

Senatul a aprobat noile restricţii şi introducerea paşaportului de vaccinare cu 249 de voturi pentru şi 63 împotrivă, potrivit surselor citate, scrie Agerpres.

Senatorii au dat undă verde prevederilor ce impun ca persoanele nevaccinate să nu mai aibă acces în restaurante, spaţii culturale, trenuri pe distanţe lungi şi curse aeriene. Până acum, nevaccinaţii puteau prezenta un test negativ la coronavirus.

Senatul a decis ca aceste reguli mai stricte să se aplice doar dacă numărul pacienţilor cu COVID-19 în spitalele din Franţa depăşeşte 10.000. În acest moment, sunt internaţi în jur de 24.000 de bolnavi infectaţi cu coronavirus.

Pe viitor, cei care s-au infectat şi s-au vindecat de COVID-19 vor fi eligibili pentru un paşaport de vaccinare, ce permite acces neîngrădit la facilităţi şi evenimente.

Paşaportul de vaccinare li se aplică persoanelor de 18 ani şi peste.

Călătoriile pe distanţe lungi vor fi totuşi permise, pentru motive excepţionale, fără test şi fără dovada de vaccinare. Cei care şi-au făcut programare pentru a se vaccina vor primi acces temporar dacă prezintă un test negativ.

Senatul a respins însă introducerea de sancţiuni mai aspre şi regula care obliga restaurantele să verifice identitatea clienţilor, parlamentarii considerând că astfel de controale sunt doar în responsabilitatea poliţiei.

Numărul de infectări cu coronavirus a crescut accelerat în ultimele săptămâni în Franţa, unde varianta Omicron este acum dominantă.

Mai multe articole...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole