În Italia se cere vaccinarea refugiaților din Ucraina

Publicat: 05 mart. 2022, 09:31, de Puterea.ro, în COVID 19 , ? cititori
În Italia se cere vaccinarea refugiaților din Ucraina
vaccin-vaccinare

Pentru prima dată de când a început exodul refugiaților din Ucraina, cineva – și mă refer la oficialitățile statelor europene spre care se îndreaptă oamenii fugiți cu ce au pe ei din calea bombelor – se întreabă dacă e în regulă ca atâtea persoane nevaccinate să dea iama la granițe.

Acesta este consilierul regional pentru sănătate din Lazio, Italia, Alessio D’Amato, care arată că Ucraina este una dintre cele mai puțin vaccinate țări din Europa.

63% dintre cetățenii ucraineni nu sunt vaccinați nici măcar cu o doză. Și, acum, refugiați fiind, ajung în bună parte dintre țările europene. Deci, și în Italia. Drept care, consilierul regional pentru sănătate a decis ca la Roma, în Gara Termini, unde ajung foarte mulți ucraineni, să se organizeze un centru de primire a acestora. Aici, ar trebui să fie vaccinați și, totodată, ghidați, pe baza unor coduri, să acceseze serviciile de sănătate din Italia.

Acestea, conform unor protocoale deja activate sunt gratuite pentru ucrainenii care fug de război. Însă, Alessio D’Amato avertizează: „Nu vreau să fiu alarmist. Dar a sosit momentul să ne organizăm. Și nu doar noi în Lazio, este nevoie de coordonare structurată la nivel național și european. Dacă vrem cu adevărat să ajutăm și să facem prevenție, trebuie sa mergem în primele zone de primire a refugiaților, adică la granița cu Ucraina. Sunt opt puncte în care se adună refugiați, inclusiv Polonia și România. Avem în Lazio echipe de medici gata să plece în acele puncte. Acolo am putea înființa spitale de campanie sau ne putem baza pe cele existente și să vaccinăm toți ucrainenii care vor să vină în Italia. Putem aduce medicamente, putem să sprijinim familiile. Dar toate acestea trebuie să facă parte dintr-o acțiune coordonată”.

Italia, ne amintim, a fost în 2020, când a început pandemia, cea mai afectată țară europeană de covid.