În loc de șoareci, au murit 40 de căprioare. Doi fermieri amendați în Timiș de Garda de Mediu

Publicat: 08 mart. 2024, 06:45, de Viorela Pitulice, în SOCIAL , ? cititori
În loc de șoareci, au murit 40 de căprioare. Doi fermieri amendați în Timiș de Garda de Mediu

Circa 40 de cadavre de căprioare, iepuri și vulpi au fost găsite pe un câmp între județele Timiș și Arad pe fondul de vânătoare de la Gelu. După primele cercetări se pare că acestea au murit după ce au consumat substanțele puse de agricultori pentru combaterea rozătoarelor.

De altfel, administratorii fondului cinegetic unde s-au găsit cadavrele de căprioare susțin că au fost găsite și astfel de substanțe în zonă.

Fondul de vânatoare de la Gelu se află pe teritoriul a două județe, Timiș și Arad.

 ”Fondul de vânatoare este Gelu, care administrativ ține de Secusigiu din Arad. 30 de căprioare sunt putine. Eu zic ca minim 50 găsim astăzi (joi- n.red). Noi bănuim… am și găsit peleți puși pentru șoareci, doar că distrubuirea lor a fost neconformă, nu în galerii, cum prevede legislația. Acum suntem cu Garda de Mediu, Serviciul Criminalistic, adunam crotalieni, pentru recoltarea de probe, să trimitem la București pentru examenul toxicologic. Ca si suprafață, eu zic ca sunt vreo 1000 de hectare, iar terenurile sunt pe diversi proprietari. S-au luat coordonate și mâine o să se verifice la Registrul Agricol, să vedem cine le cultiva. Momentan am mai gasit o vulpe și trei iepuri”, a declarat Cristian Andrasiu, directorul Fondul cinegetic Gelu.

Amenzi de la Garda de Mediu

Garda de Mediu Timiş a amendat cu 135.000 de lei şi a dispus încetarea activităţii a doi operatori economici, până la obţinerea autorizaţiei de mediu. Cele două firme au împrăştiat pe terenurile agricole pe care le deţin substanţe pentru combaterea rozătoarelor.

 ”Având în vedere numeroasele mortalităţi de animale sălbatice identificate pe terenurile agricole de pe raza judeţului Timis, comisarii GNM CJ Timiş au efectuat propriile verificări, în paralel cu reprezentanţii DSVSA Timis si IPJ Timiş. În urma verificărilor au fost identificaţi 2 operatori economici care au împrăştiat pe terenurile agricole produse pentru combaterea rozătoarelor, contrar indicaţiilor din fişele tehnice cu date de securitate şi fără a deţine autorizaţie de mediu”, a transmis Garda de Mediu Timiş.

Dacă în urma examenului toxicologic efectuat la cadavrele animaliere,  rezultă ca, decesul a survenit ca urmare a otrăvirii cu produsele de combatere a rozătoarelor administrate pe terenurile agricole, comisarii GNM vor aplica în continuare prevederile legale în conformitate cu legislaţia specifică, a mai precizat Garda de Mediu Timiş.