În Utopia, localitate din Texas, cadrele didactice vin la școală înarmate!

Publicat: 29 mai 2022, 10:30, de Magda Marincovici, în Internațional , ? cititori
În Utopia, localitate din Texas, cadrele didactice vin la școală înarmate!

La intrarea în școala din Utopia, o mică localitate din Texas, este o pancartă pe care scrie: ”Atenție! Această clădire este protejată de personal înarmat”. Măsura a fost luată în 2018 tocmai pentru a împiedica o dramă asemănătoare celei de la Uvalde, nu foarte departe de Utopia, acolo unde 19 copii și doi profesori au fost uciși, marți, de un licean.

Despre școala din Utopia, temerile autorităților și ale cadrelor didactice după atacul armat din școala primară din Uvalde scrie AFP.

Utopia este un cătun liniștit pentru 200 de suflete, pierdut între coline și câmpuri cât vezi cu ochii. Un drum principal, mărginit de zeci de magazine, câteva alei…

Și acum, locuitoriidun Utopia încearcă să realizeze dimensiunea tragediei de la școala primară Robb din Uvalde, unde un adolescent de 18 ani a comis un masacru cu o pușcă semi-automată.

Nu există niciun mijloc de a împiedica în totalitate asemenea tragedii, spune Michael Derry, responsabil școlar al districtului Utopia, din 2020. Dar faptul că se știe că acolo – în școală – sunt persoane înarmate, pregătite să facă orice pentru a ne proteja copii, cred eu că asta descurajează într-o măsură enormă, mai spune Derry.

Pro și contra

Înarmarea cadrelor didactice, măsură implementată în zeci de școli texane după aprobarea ei la nivel de stat în 2013, revine în actualitate în SUA, unde se dezbate care este cea mai bună modalitate de a preveni atacurile armate în școli.

În localitatea Utopia, profesorii care doresc să poarte arme trebuie să posede permis și să facă o cerere la administrația unității școlare, care se pronunță după analizarea antecedentelor profesorului respectiv, explică Michael Derry.

Pentru Derry, această  prevedere este și o modalitate de a compensa deficitul de polițiști din zona acestei localități din nord-estul comitatului Uvalde.

”Suntem foarte izolați. Și serviciile șerifului sunt foarte ocupate în sudul comitatului, unde oamenii trec ilegal frontiera (cu Mexic). Deci sunt necesare 25 – 30 de minute pentru ca forțele de ordine să ajungă aici, ceea ce este prea târziu”, mai explică acesta.

Bryson Dalrymple este profesor de științe și responsabil cu securitatea acestei școli. El este extrem de afectat de ceea ce s-a întâmplat la Uvalde și se teme pentru copii.

Potrivit acestuia, în cazul unui atac, cu ajutorul armelor aflate în posesia profesorilor s-ar elimina pericolul înainte ca acesta să escaladeze.

Procurorul general al Texasului, Ken Paxton, spunea recent la canalul Fox News că mai multe școli ar trebui să-și înarmeze angajații. Pe de altă parte, un sindicat important al profesorilor (National Education Association – NEA) este de părere că mai multe arme în școli le face mai periculoase și nu asigură protecția copiilor și educatorilor de asemenea atacuri sângeroase.

”Educatorii trebuie să educe și nu să joace rolul de agenți de securitate”, subliniază președintele NEA, Becky Pringle, într-un comunicat.