Încă o dronă din Ucraina a căzut pe teritoriul României

Publicat: 12 oct. 2023, 12:00, de Florentin Lucaniuc, în Internațional , ? cititori
Încă o dronă din Ucraina a căzut pe teritoriul României

 Încă o dronă a căzut în noaptea de miercuri spre joi pe teritoriul României, la granița cu Ucraina.

În jurul orei 00.30, Poliția de Frontieră a observat un incendiu în localitatea Ceatalchioi, din județul Tulcea.

Din fericire, resturile de dronă au căzut în zona nelocuită a localității.

La fața locului a fost observat un crater de aproximativ 1,5 metri adâncime și 4 m diametru, iar în interior, fibră de carbon fumegând.

Autoritățile ucrainene au confirmat căderea unei drone pe teritoriul României, urmare a atacului din noaptea de 11 spre 12 octombrie. Incidentul s-a produs la kilometrul 95 al fluviului Dunărea.