Încă un deces după incendiul de la ”Matei Balș”. 16 morți în total

Un alt pacient a murit în urma incendiului de la „Matei Balș”. Este vorba despre un bărbat care era internat în Pavilionul V – chiar acolo unde au izbucnit flăcările uriașe.

Pacientul avea vârsta de 81 de ani și fusese transferat după incendiu în Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale „Victor Babeș”. Pacientul a fost diagnosticat cu o formă severă SARS Cov-2 și prezenta multiple afecțiuni asociate.

Până în acest moment, 16 persoane afectate de fum și foc au murit, iar alte câteva zeci se află în stare gravă, după teribilul incendiu de pe 29 ianuarie. 

Un alt bărbat în vârstă de 89 de ani, diagnosticat cu o formă de severă de COVID-19 și multiple afecțiuni asociate, a murit luni, după ce scăpase cu viață din incendiu, fusese transferat într-un alt pavilion al aceluiași spital. 

Alte două persoane și-au pierdut viața sâmbătă. În primul caz este vorba despre un bărbat în vârstă de 73 de ani, transferat după incendiu la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan” din Bucureşti. Pacientul a fost diagnosticat cu o formă severă SARS Cov-2 şi prezenta multiple afecţiuni asociate.

Totodată, un bărbat în vârstă de 91 de ani, transferat după incendiu la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr Victor Babeş”, s-a stins din viață. Pacientul, care se afla în secţia de ATI, a fost diagnosticat cu o formă severă SARS COV-2 şi avea comorbidităţi. În ambele cazuri, ancheta medico-legală va stabili cauzele decesului..

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Diploma universitara unica la nivel european! Planul Comisiei Europene

Diploma universitară unică la nivel european! Planul Comisiei Europene

Absolvenții de facultate din Uniunea Europeană vor avea la finalul studiilor o diplomă universitară unică, recunoscută pe tot teritoriul UE. Comisia Europeană dorește ca instituțiile...
Soft pentru estimarea distrugerilor de cladiri in razboi, creat la Galati

Soft pentru estimarea distrugerilor de clădiri în război, creat la Universitatea...

Estimarea distrugerilor provocate de în război de atacurile cu drone și rachete sau bombardamente poate fi realizată cu ajutorul unei aplicații create de un...