Incendiu la mansarda unui bloc din Rm. Vâlcea. Nu au fost victime

Publicat: 26 apr. 2022, 15:39, de Aurel Drăgan, în ACTUALITATE , ? cititori
Incendiu la mansarda unui bloc din Rm. Vâlcea. Nu au fost victime

Pompierii militari vâlceni intervin marţi pentru stingerea unui incendiu izbucnit la mansarda unui bloc de locuinţe din cartierul Ostroveni al municipiului reşedinţă, suprafaţa afectată fiind de circa 300 metri pătraţi.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea au precizat că incendiul se manifestă în mai multe apartamente situate la mansardă, în zonă intervenindu-se cu şase autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi două autoplatforme de lucru la înălţime.

Nu sunt anunţate victime. Potrivit sursei citate, locatarii blocului s-au autoevacuat înainte ca focul să se extindă.

Pentru stingerea flăcărilor, conducerea ISU Vâlcea a solicitat sprijin din partea inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă din judeţele vecine – Sibiu, Argeş şi Dolj.