Incendiu la secția ATI a Spitalului de Copii din Iași. 12 persoane evacuate, situația este sub control

Un incendiu a izbucnit marţi seara la Spitalul de copii ‘Sfânta Maria’ din Iaşi, până la acest moment 12 persoane fiind evacuate, dintre care 5 copii, alături de trei părinți și patru cadre medicale.

UPDATE. 31 persoane au fost evacuate preventiv ( 13 copii, 11 cadre medicale și 7 părinți). La 20:31, Planul Rosu de Interventie a fost dezactivat

„Pentru optimizarea misiunii de răspuns, la nivelul judeţului a fost activat Planul Roşu de Intervenţie”, precizează IGSU.

La faţa locului salvatorii intervin cu 6 maşini de stingere, 1 autospecială de descarcerare, 2 autospeciale de transport victime multiple, 1 autoscară şi 1 cisternă.

Totodată, au fost trimise 3 ambulanţe SMURD şi o unitate de terapie intensivă mobilă. La acest moment incendiul este localizat, astfel că a fost eliminat pericolul extinderii la vecinătăţi, informează sursa citată.

Potrivit ISU Iaşi, incendiul a izbucnit la pavilionul administrativ, corp B, etaj 2, Secţia ATI. 

Ministerul Sănătății a transmis că nu au fost raportate victime și toate persoanele evacuate sunt în stare bună.

Pompierii anunţă că incendiul a fost localizat şi nu mai există posibilitatea extinderii. Echipele de intervenţie au verificat etajele superioare ale unităţii medicale, nefiind identificate victime.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Andrei Bogdan Zidaru, directorul Spitalului de urgență Floreasca: mason, specialist în...

Andrei Bogdan Zidaru a fost numit, la finele anului trecut, în funcția de manager al Spitalului de Urgență Floreasca București la solicitarea ministrului Alexandru...
Horia Constantinescu pleaca de la ANPC

Horia Constantinescu pleacă de la ANPC! ”Am scris o pagină de...

Horia Constantinescu, șeful Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorului, a anunțat joi că pleacă din instituție! A fost desemnat candidat PSD la Primăria Constanța. Horia...