Arde Taverna Racilor a lui Pescobar

Publicat: 16 dec. 2023, 09:06, de Mariana Olteanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Arde Taverna Racilor a lui Pescobar
incendiu taverna racilor

A apărut prima reacție a lui Paul Nicolae, omul de afaceri care deține Taverna Racilor din Snagov. Pescobar confirmă informația potrivit căreia, restaurantul a fost cuprins de flăcări.

„A luat foc toată locația din Snagov, nu este niciun fel de victimă, nici nu avea de unde să fie, pentru că a luat foc noaptea. Sunt doar pagube de ordin material. Într-adevăr, a luat foc din temelii. Asta este, a luat foc, se face la loc. Viața merge înainte”, a spus Pescobar.

@tavernaracilortimisoara A luat foc locatia din Snagov, sunt doar pagube materiale in rest totul ok! Se va reconstrui de la zero in cateva luni si vom continua frumoasa poveste inceputa pe malul lacului Snagov ! Dumnezeu ne intareste prin astfel de momente ❤️🙏! Doamne Ajuta la toată lumea si multumim pentru toată sustinerea! #pescobar#snagov♬ original sound – tavernaracilortimisoara

Știrea inițială

Un incendiu puternic a izbucnit în această dimineață la Taverna Racilor din Snagov. Potrivit primelor informații, incendiul s-ar fi produs la nivelul acoperișului și al mansardei, pe o suprafață de aproximativ 500 mp. 

La momentul izbucnirii incendiului, în incinta restaurantului se aflau 13 persoane care s-au autoevacuat.

”Intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la un restaurant din Snagov, zona pontonului. Au fost alertate 9 autospeciale de stingere, SMURD, descarcerare. Nu sunt victime. Arderea se manifesta generalizat la nivelul acoperisului. Actionam cu autoscara pentru stingere de la inaltime si de pe 2 laturi ale cladirii.”, a transmis ISU BIF.

Pompierii au realizat un dispozitiv de protecție și în spatele restaurantului, la zona de padure. La momentul actual, pompierii lucrează pentru stingerea flăcărilor acționând cu 11 autospeciale.