Începând de astăzi se prelungește starea de alertă pentru încă o lună. Tot ce trebuie să știe românii

Publicat: 13 apr. 2021, 11:45, de Mădălina Bălăceanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Începând de astăzi se prelungește starea de alertă pentru încă o lună. Tot ce trebuie să știe românii

Începând de astăzi, 13 aprilie a.c., starea de alertă se prelungește în toată România pentru încă 30 de zile, adică până pe 12 mai. La jumătatea lunii viitoare, țara noastră îndeplinește un an de la instituirea stării de alertă, impusă în contextul pandemiei de coronavirus.

În acest sens, românii vor mai trebui să respecte măsurile de protecție impuse în contextul limitării infectărilor cu Covid-19. Totuși, având în vedere că urmează o perioadă de vacanțe și de sărbători, românii se vor bucura în anumite zile și de relaxări ale regulilor.

De exemplu, catolicii s-au bucurat de o relaxare în timpul Paștelui catolic, sărbătorit pe 4 aprilie. Urmează o altă perioadă de restricție fiindcă vine și Paștele Ortodox. Românii vor putea să meargă la biserică între orele 20:00 și 05:00.

Urmează o perioadă de restricții

De asemenea, și musulmanii din țara noastră se vor bucura de relaxare, mai clar, între 8 mai și 9 mai, ei vor putea ieși din case între orele 20:00 și 05:00 pentru a putea participa la sărbătoarea Ramazanului.

Se va deschide și litoralul românesc. Hotelurile vor putea fi ocupate la cel mult 70% din capacitatea lor maximă.

De asemenea, în zilele de 23 aprilie şi 30 aprilie 2021, în toate localităţile, operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ sau prestări de servicii îşi pot organiza şi desfăşura activitatea în intervalul orar 5:00-20:00. În aceste zile, în intervalul orar 20:00-5:00, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

Totodată, prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunțat că programul magazinelor în vinerea de Florii va fi până la ora 20:00.

Restricțiile care rămân în vigoare pentru încă 30 de zile

În toate localităţile, unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 4 şi mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 20,00-5,00, cu următoarele excepţii:

  • a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
  • b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
  • c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  • d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;

În toate localităţile, unde incidenţa cumulată la 14 zile depăşeşte 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 20,00-5,00, cu următoarele excepţii:

  • a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
  • b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
  • c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate
  • cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  • d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie.

Vineri, sâmbătă și duminică, activitate între 5-18

Măsurile instituite în localităţile prevăzute la pct. 1 nu se aplică dacă incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3,5/1.000 de locuitori, iar cele instituite în localităţile prevăzute la pct. 2 nu se aplică dacă incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 7/1.000 de locuitori.

De asemenea, în condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, rămâne instituită obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi desfăşoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 5,00 – 18,00, în toate localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 4 şi mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori.

Mai mult, tot în condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, se păstrează obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi desfăşoare activitatea în intervalul orar 5,00 – 18,00, în toate localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile depăşeşte 7,5/1.000 de locuitori.

E permisă doar livrarea la domiciliu

Aceste măsuri nu se aplică operatorilor economici, dacă incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3,5/1.000 de locuitori, respectiv, dacă incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 7/1.000 de locuitori.

Valabilă rămâne şi excepţia, astfel încât, în intervalul orar 18:00 – 5:00, operatorii economici să poată activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

Se suspendă activitatea operatorilor economici desfăşurată în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness, în toate localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 4/1.000 de locuitori. Această măsură nu se aplică în localităţile unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 3,5/1.000 de locuitori.

Obligativitatea prezentării declarației pe proprie răspundere

La verificarea motivului deplasării în interes profesional, prevăzut la pct. 29lit. a), persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu sau adeverinţa eliberată de angajator ori o declaraţie pe propria răspundere.

La verificarea motivului deplasării în interes personal, prevăzut la pct. 29lit. b)-d), persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.

Declaraţia pe propria răspundere, prevăzută la pct. 30și 31, trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura.