Închisoare cu executare pentru mama gemenilor din Ploiești care au căzut de la etajul 10

Publicat: 23 feb. 2023, 17:15, de Florentin Lucaniuc, în ACTUALITATE , ? cititori
Închisoare cu executare pentru mama gemenilor din Ploiești care au căzut de la etajul 10

Andreea Vizu a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu executare pentru ucidere din culpă. În timp ce gemenii se urcau, nesupravegheați, pe pervaz, mama lor făcea live pe Facebook.

Iniţial, instanţa de fond a condamnat-o pe tânără şi a dispus suspendarea executării pedepsei, însă procurorii au atacat sentinţa cu apel.

”Admite apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti, împotriva sentinţei penale nr. 1623 din data de 29 septembrie 2022 pronunţate de Judecătoria Ploieşti privind pe intimata-inculpată Vizu Andreea-Violeta, pe care o desfiinţează în parte, şi în rejudecare: Înlătură din sentinţă dispoziţiile privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi dispune executarea pedepsei de 3 ani închisoare în regim de detenţie”, este decizia pronunţată, joi, de Curtea de Apel Ploieşti.

Sentinţa este definitivă şi menţine dispoziţiile hotărârii date de instanţa de fond conform cărora femeii i se interzice exercitarea unor drepturi, inclusiv pe cel de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, părinteşti şi de a fi tutore sau curator, pe o perioadă de 5 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

Femeia mai este mamă a unui copil, care acum are şapte ani şi care a fost luat de lângă ea, fiind încredinţat familiei lărgite a tatălui.

În plus, magistraţii menţin măsura de siguranţă a obligării la tratament medical cu privire la femeie, până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.

În august 2021, un băieţel şi o fetiţă de 2 ani şi 2 luni au murit după ce au căzut de la etajul 10 al unui bloc din Ploieşti. În momentul producerii incidentului, mama lor transmitea live pe Facebook în timp ce asculta manele şi fuma.