INCREDIBIL. 1.000 de lei-taxa de tranzitare a Ploieștiului, 250 de lei amenda pentru tranzit fără taxă

Publicat: 18 aug. 2021, 17:51, de Ion Teleanu, în News , ? cititori
INCREDIBIL. 1.000 de lei-taxa de tranzitare a Ploieștiului, 250 de lei amenda pentru tranzit fără taxă
Andrei Volosevici

Ceea ce se întâmplă la Ploiești cu circulația autovehiculelor de transport marfă cu o greutate mai mare de 3,5 tone întrece orice logică și poate intra oricând în Cartea Recordurilor.

În primul mandat (2008-2012) de edil al Ploieștiului al liberalului Andrei Volosevic s-a adoptat regulamentul de circulație la nivelul municipiului Ploiești prin care orice mijloc de transport cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone trebuie să achite o taxă pe zi, în cuantum de 1000 de lei.

Dar, printr-o altă hotărâre a Consiliului Local Ploiești care reglementează circulația în municipiu a autovehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, s-a stabilit că amenda de tranzitare fără taxă este 250 de lei, adică de patru ori mai mică decât taxa de tranzit.

Mai mult, amenda de 250 de lei poate fi plătită în termen de 48 de ore la jumătate din valoarea sa, adică 125 de lei.

Trebuie precizat că acest regulament este nemodificat din 2011 când primar al Ploieștiului era cel de astăzi, adică Andrei Volosevici, numai că în primul mandat el era membru PDL, iar acum e la PNL.