INCREDIBIL. Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”: „De opt ani, salariile și pensiile noastre sunt calculate și plătite pe baza acestei ordonanțe abrogate”

Publicat: 19 oct. 2021, 09:21, de Ion Teleanu, în News , ? cititori
INCREDIBIL. Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”: „De opt ani, salariile și pensiile noastre sunt calculate și plătite pe baza acestei ordonanțe abrogate”

Sindicatul Polițiștilor din România ”Diamantul” avându-l ca președinte pe Emil Pășcuț a detonat ieri o bombă care va arunca în aer Ministerul Afacerilor Interne și chiar Ministerul Apărării Naționale și serviciile de informații.

„Trăim într-un stat al dreptului abrogat”

Potrivit sindicaliștilor „de la 1 ianuarie 2010, prin art. 48 din Legea 330/2009, a fost abrogată anexa 1 la OG 38/2003 cuprinzând coeficienții de ierarhizare ai funcțiilor de poliție (aflați în plată chiar și în anul 2018) precum și faimoasa valoare de referință de „197, 33 lei” ( utilizată chiar și în 2018)”.

„Trăim într-un stat al dreptului abrogat. Ordinele MAI privind salarizarea sunt secretizate de Dimofte & MAI într-un singur scop, pentru a se ascunde încălcarea principiului preeminentei legii. Fragmentul asta din foto, afirmația unui reprezentant al MAI, va sta pe pagina noastră până când anihilam salarizarea prin norme abrogate, la CCR. De opt ani, salariile și pensiile noastre sunt calculate și plătite pe baza acestei ordonanțe abrogate, cu încălcarea Constituției”, se menționează în postarea de pe Facebook a SPR Diamantul.