India: Avion prăbușit la aterizare

Un avion Air India cu 191 de pasageri la bord s-a rupt în două la aterizare, potrivit Times of India. Avionul efectua o cursă din Dubai. Un purtător de cuvânt al Air India a declarat că mai mulți pasageri au fost răniți în urma accidentului.

Potrivit CNN, pilotul și doi pasageri și-au pierdut viața. Ministrul Apărării din India s-a declarat, pe Twitter, profund îndurerat de pierderea de vieți în urma accidentului. Air India precizează într-o declarație de presă că este vorba de un avion Boeing 737 care efectua cursa Dubai-Calicut. La bordul aeronavei nu s-a semnalat un incendiu în momentul aterizării. La bord sunt, potrivit sursei citate, 174 de pasageri, 10 copii, 2 piloți și 5 persoane din echipajul de cabină. Operațiunile de salvare sunt în curs, iar pasagerii sunt duși la spital pentru îngrijiri medicale.

Fuselajul avionului s-a rupt în două după ce a ieşit de pe pistă şi secţiunile au ajuns într-o vale, au relatat canalele de televiziune locale. În zona în care avionul a aterizat ploua torenţial, au mai precizat autorităţile.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

600 de elevi din Sectorul 5 vor beneficia de sprijin financiar...

Primăria Sectorului 5, împreună cu Fundația Tinmar, lansează programul de burse „Educație pentru viitor- Bursele Fundatiei Tinmar”, program care are ca scop stimularea performanței...

Gică Popescu îi cere premierului bani pentru sport

Gică Popescu, renumitul fotbalist și actual președinte al Farului, își direcționează eforturile către o schimbare legislativă majoră. Acesta vizează adaptarea legii astfel încât toate cluburile...