Infecțiile bacteriene, a doua cauză de deces la nivel global

Publicat: 23 nov. 2022, 14:55, de Magda Marincovici, în Sănătate , ? cititori
Infecțiile bacteriene, a doua cauză de deces la nivel global

După bolile cardiovasculare, infecțiile de origine bacteriană sunt a doua cauză de deces în lume, arată un amplu studiu publicat în revista Lancet, transmite Huffpost.

Autorii studiului au selecționat aproximativ 30 de bacterii – implicate cele mai frecvent în infecții – și au evaluat câte decese sunt asociate cu acestea.

Acest studiu face parte din Global Burden of Disease, un vast program de cercetare, finanțat de fundația Bill Gates, de o amploare fără precedent, în care sunt incluși mai multe mii de cercetători din majoritatea țărilor.

Autorii studiului au ajuns la concluzia că ”decesele asociate acestor bacterii reprezintă a doua cauză de moarte la nivel global”, după bolile coronariene, în care este inclus în special infarctul. Este vorba de 7,7 milioane de decese legate de o infecție bacteriană, respectiv un deces din opt ce poate fi atribuit bacteriilor, chiar dacă aceste cifre sunt din 2019, adică înainte de pandemia Covid-19.

Pneumococul, la copii sub cinci ani

Din cele 30 de bacterii analizate, unui număr de cinci bacterii i se atribuie mai mult de jumătate din aceste decese. Cele cinci sunt: stafilococul auriu, E.coli, pneumococul, Klebsellia pneumoniae și bacilul piocianic. Stafilococul auriu reprezintă principala cauză bacteriană de deces în 135 de țări, precizează acest studiu.

Totuși, la copiii sub 5 ani, infecțiile pneumococice sunt cauza celor mai multe decese.

Pentru cercetători, aceste rezultate arată câte infecții bacteriene reprezintă o ”prioritate urgentă” pentru sănătatea publică. Ei fac apel la intensificarea prevenției infecțiilor, la o mai bună folosire a antibioticelor pentru a preveni fenomenul de rezistență și la utilizarea mai eficace a vaccinării.