Infotrafic: Circulaţie restricţionată o săptămână pe A1 Deva – Sibiu, pentru efectuarea de lucrări

Publicat: 12 iul. 2021, 14:15, de Mădălina Bălăceanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Infotrafic:  Circulaţie restricţionată o săptămână pe A1 Deva - Sibiu, pentru efectuarea de lucrări
deva-sibiu

Traficul este restricţionat o săptămână pe A1 Deva – Sibiu, pentru efectuarea de lucrări la carosabil.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, începând de luni, timp de o săptămână, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, între kilometrii 292 – 290, pe sensul dinspre Sebeş către Sibiu, va fi restricţionată circulaţia pe prima bandă şi pe cea de urgenţă pentru efectuarea lucrărilor de reparaţie la carosabil.

Se recomandă conducătorilor auto să ruleze cu prudenţă sporită, să crească distanţa de siguranţă între autovehicule şi să se asigure temeinic înaintea schimbării benzii, semnalizând această intenţie, precizează sursa citată.