România după patru luni de neputință: Sistemul rezistă, politica a capitulat

Ultimele patru luni nu au adus doar căderea unui guvern. Au schimbat regulile reale ale politicii românești. Interimatul a devenit formă de guvernare, AUR a devenit indispensabil, președintele a devenit spectator constituțional, iar partidele clasice au demonstrat că nu mai pot construi nici măcar compromisul necesar supraviețuirii.

Interimatul a devenit regim politic

Guvernul Bolojan a fost răsturnat pe 5 mai cu 281 de voturi. Majoritatea care l-a dat jos n-a fost însă capabilă să instaleze altul.

De patru luni, România este administrată de un guvern demis.

Excepția a devenit normalitate, iar provizoratul — metodă de guvernare.

POLITICĂ

Ce i-a spus Grindeanu lui Kelemen Hunor despre un guvern cu AUR: „Nu va face. Așa mi-a zis”

POLITICĂ

Cum ne găsim premierul: metoda Mungiu-Pippidi, cu exemple concrete

Puterea există suficient cât să semneze hârtii, dar nu suficient cât să-și asume viitorul.

Parlamentul poate distruge, nu poate construi

S-a produs o separare spectaculoasă între putere și răspundere.

Parlamentul poate demite un guvern, întârzia reforme, contesta acte și bloca nominalizări. Nu poate produce o majoritate pozitivă.

Voturile există numai împotriva cuiva. Pentru ceva, dispar.

România a devenit o republică a veto-ului: fiecare partid are forța să împiedice, niciunul nu are curajul să conducă.

AUR a devenit indispensabil

Cordonul sanitar din jurul AUR a rămas o declarație pentru televiziuni.

În Parlament, voturile partidului au devenit monedă de putere.

PSD și AUR au răsturnat împreună Guvernul Bolojan. Alte combinații parlamentare se construiesc sau se amenință în jurul aceleiași rezerve de voturi.

Nimeni nu recunoaște o alianță cu AUR. Toți îi calculează mandatele.

Singura majoritate care funcționează se joacă în așternuturile AUR. Ziua, partidele serioase condamnă extremismul. Noaptea, îi numără voturile.

Partidele și-au pierdut identitatea

PSD nu știe dacă este partid social, adversar al austerității sau administrator al sistemului pe care îl denunță.

PNL nu știe dacă apără reformele lui Bolojan sau propria clientelă amenințată de ele.

USR oscilează între guvernare, protest și puritate doctrinară. UDMR negociază rațional într-un peisaj devenit irațional.

Nu mai există proiecte politice recognoscibile. Există poziționări pentru următoarea negociere.

Reforma și-a pierdut legitimitatea

Reforma a ajuns să însemne aproape exclusiv tăieri, taxe și termene europene. Rareori înseamnă eliminarea privilegiilor, reducerea risipei sau pedepsirea incompetenței.

Sacrificiul este cerut populației, în timp ce fiecare castă bugetară (familie ocupațională!!!) își apără excepțiile. Statul solicită solidaritate de jos și oferă protecție sus.

De aceea, chiar și măsurile necesare sunt întâmpinate cu ostilitate.

Nu mai este crezut reformatorul fiindcă reforma pare mereu scrisă de cel scutit pentru cel obligat.

Bruxelles-ul a devenit guvernatorul de ultimă instanță

Deficitul, PNRR și riscul pierderii banilor europeni au ajuns să impună termenele pe care politica internă refuză să și le impună singură.

România nu se reformează fiindcă partidele au construit un proiect național.

Se mișcă doar atunci când Comisia Europeană blochează o plată sau când agențiile de rating privesc spre datorie.

Am externalizat nu numai finanțarea modernizării, ci și voința de a o face.

Justiția a redevenit armă politică

Instanțele și CCR au intervenit repetat în funcționarea guvernului, în viața partidelor și în validitatea mandatelor.

Controlul judecătoresc este indispensabil. Folosirea procesului ca prelungire a conflictului politic este altceva.

Cine pierde în partid merge la tribunal. Mai precis, la Tanti Lia Ciocârlia.

Cine nu poate opri o decizie în Parlament încearcă s-o suspende în instanță.

Sistemul nu trebuie să dea ordine prin telefon. Îi ajunge să știe că orice indezirabil poate fi blocat, întârziat sau „cumințit” procedural.

Nicușor Dan a micșorat funcția prezidențială

Președintele a confundat prudența cu absența riscului. A consultat, a mediat și a așteptat ca partidele să-i aducă soluția pe care tocmai ele demonstraseră că nu o pot produce.

Hăinuța de la Cotroceni este prea largă.

Funcția cere inițiativă, autoritate și capacitatea de a forța ieșirea din blocaj.

Nicușor Dan oferă corectitudine procedurală într-un moment care România cere forță și luciditate politică.

Anticipatele au încetat să mai fie o extravaganță

România n-a organizat niciodată alegeri parlamentare anticipate. Tocmai de aceea clasa politică le tratează ca pe apocalipsă.

Dar un Parlament incapabil să producă guvernare și-a consumat legitimitatea funcțională.

Anticipatele nu mai sunt aventura. Aventura este continuarea.

Schimbarea nu mai trebuie să fie bună. Trebuie doar să vină

Țara este fracturată nu asupra unei taxe, ci asupra direcției sale istorice.

O parte vrea continuarea drumului occidental.

Alta vrea pedepsirea întregii construcții, indiferent ce urmează.

AUR crește nu fiindcă a demonstrat competență, ci fiindcă partidele vechi demonstrează zilnic neputință.

Aceasta este schimbarea fundamentală: românii nu mai caută majoritar o alternativă sigură. Caută o evacuare.

Iar când toate ieșirile normale sunt ținute încuiate, mulțimea va sparge până la urmă un perete — fără să întrebe ce susține.

Cireașa de pe tort

Cea mai gravă schimbare este apariția, prin jurisprudența CCR, a conceptului de „mandat viciat”.

În principiu, ideea ar putea fi sănătoasă:

orice mandat obținut sau exercitat prin încălcarea condițiilor legale ar trebui reevaluat, indiferent de partid și de titular.

Aplicată consecvent, doctrina ar putea zgudui armata de incompatibili, traseiști și impostori instalați la furat prin administrație.

Numai că România ne-a învățat să recunoaștem legea cu dedicație:

ce anume ne garantează că „mandatul viciat” este un principiu general și nu o bâtă juridică inventată pentru o singură persoană, după care va fi încuiată grijuliu în dulapul CCR?