Inspirat de Ceaușescu, dar și de Spider-Man: Cine este edilul ceaușist din Gorj?

Publicat: 20 mart. 2024, 09:17, de Vasile Bahrim, în POLITICĂ , ? cititori
Inspirat de Ceaușescu, dar și de Spider-Man: Cine este edilul ceaușist din Gorj?

Amestec suprarealist de retropolitică și fantezii eroice, primarul comunei Stejari din județul Gorj, Robert Ionuţ Paiuș, își începe fiecare zi bându-și molcom cafeaua dintr-o cană chinezească imprimată cu chipul lui Nicolae Ceaușescu.

Ambițios, primarul PSD vrea ca mandatul și realizările sale să dăinuiască cât mai mult. În vorbe, deocamdată, pentru că faptele nu dovedesc asta.

Visul de mărire. Nostalgia

„În fiecare dimineață încep dimineața cu cana de cafea cu tovarășul Ceaușescu, pentru că îmi doresc ca dăinuirea mea peste comuna Stejari să fie minim de 25 de ani și, pe de altă parte, și realizările mele să rămână în istorie așa cum au rămas și realizările tovarășului Ceaușescu”, scrie primarul pe retelele de socializare.

Țepes sau Mihai Viteazu? Grea alegere!

„Aș vrea să simt ceva de la Vlad Țepeș, ceva de la Mihai Viteazu și undeva din punct de vedere al realizărilor și de la Ceaușescu. La Ceaușescu a avut o singură problemă, cred. Și-a iubit prea mult țara și mai puțin poporul.”

Istoria, și iubită și studiată. Și nu prea

„Da, pot spune că nu mi-a plăcut, am iubit-o și am și studiat-o, comparativ poate cu alții care doar au citit-o sau le-a fost citită.”

Se mișcă țara!

„Atâta timp cât un om conduce de atâția ani, înseamnă că și puterea lui din punct de vedere al meselor de oameni pe care le mișcă, înseamnă că e destul de mare.”

E fan primarul

„Sunt fan la tot ceea ce înseamnă Batman, Spider-Man, Superman.”

Personaj fantastic de pop culture

Cu tot avântul verbal al edilului, la o privire mai atentă asupra împrejurimilor, progresele par să fie mai degrabă legende decât realități palpabile.

Te izbește un puternic contrast între viziunea sa măreață și realitățile mizere de zi cu zi.

Dar la început a fost cuvântul. Primarul se lasă transportat într-un univers magic, populat de figuri puternice. Putin, Ceaușescu, Spiderman, Batman…

După 8 ani de mandat, rezultatele nu prea se văd: rigola din fața primăriei nu e finalizată, străzile sunt pline de gropi, iar canalizarea în cele 5 sate ale comunei Stejari este instalată, dar nu funcționează.

Comuna, cu peste 2000 de suflete și 18 km de drumuri, dintre care doar 9 asfaltați, suferă din cauza infrastructurii precare.

Între timp, la o cafea, primarul aspiră la recunoașterea istorică, în ciuda problemelor și durerii. Mai face o postare pe Facebook, mai trece o zi.

Când te naști LUP ALFA, rămâi LUP ALFA! spune cu năduf edilul.