Inteligența Artificială și prăbușirea democrației. Avertismentul lui Andrei Caramitru

Publicat: 05 iun. 2025, 18:44, de Patrisia Brătan, în TEHNOLOGIE , ? cititori
Inteligența Artificială și prăbușirea democrației. Avertismentul lui Andrei Caramitru
sursa foto: Digi24

Economistul Andrei Caramitru avertizează că Inteligența Artificială va duce la șomaj masiv și destabilizare economică. În lipsa unei soluții viabile, statele ar putea recurge la control social sever și abandonarea democrației.

Criza economică și socială declanșată de Inteligența Artificială – un avertisment dur

Economistul Andrei Caramitru lansează un semnal de alarmă. Avertismentul său apare într-un moment-cheie. Inteligența Artificială (AI) evoluează rapid. Schimbările se resimt la nivel global. Impactul va fi major, atât economic, cât și social.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Caramitru atrage atenția asupra unei declarații recente. Vine din partea CEO-ului de la Anthropic AI, una dintre cele mai influente companii din domeniu. Potrivit acestuia, în doar 2-3 ani, șomajul ar putea ajunge la 10-15%. În rândul tinerilor, procentele ar putea urca la niveluri fără precedent.

AI-ul preia sarcini pe care astăzi le îndeplinesc oamenii. Mai ieftin, mai eficient, mai rapid. În acest context, Caramitru avertizează că efectele vor fi devastatoare pentru piețele muncii și pentru stabilitatea economică a statelor.

Treaba asta – cuplat cu îmbătrânirea populației și deficite fiscale imense – înseamnă un singur lucru. Ca statele nu vor mai fi stabile financiar”, spune el într-un mesaj pe Facebook.

Întrebarea sa retorică este tăioasă: „Cine visează la UBI îl întreb simplu – din ce bani?

Caramitru respinge ideea că vom putea compensa pierderea locurilor de muncă prin venit universal de bază (UBI). Statul, spune el, nu va avea resurse. Și nimeni nu va dori să dea bani „ca tu să stai degeaba”.

Moartea democrației și supravegherea populației

Când munca nu mai are valoare, statul va interveni. Nu cu ajutoare, ci cu control.

„Imprimarea de bani fără acoperire, cartele de papa și controlul populației. De facto – moartea democrației și a valorii banului”, scrie economistul.

Exemplul oferit de el este relevant și îngrijorător. Palantir, o companie americană fondată de Peter Thiel, a lucrat cu administrația Trump. A dezvoltat o bază de date uriașă. Aceasta include informații detaliate despre fiecare cetățean: venituri, proprietăți, cheltuieli, acte medicale. Totul analizat cu AI. Pentru Caramitru, scopul e clar: supraveghere și control.

Chestia asta există deja în China”, afirmă el. Asta nu e întâmplător. „Pentru că va fi nevoie de instrumente pentru a ține în mână populația când lovește valul”.

El vorbește despre o nouă eră a forței automate. Jandarmi controlați de AI, drone, câini-roboți.

Ca alea care au lovit avioanele rusești – nu erau pilotate de nimeni”. Aceste instrumente vor fi folosite pentru a „calma populimea”.

Tonul său e sumbru.

Nu zic că e bine. Deloc, e horror. Dar din păcate asta e scenariul de bază. Și chiar nu am idee cum să îl evităm”, încheie Caramitru în mesajul său.