Interpelarea bombă a lui Beni Oni Ardelean despre OMV

Publicat: 16 nov. 2023, 08:30, de Ion Teleanu, în News , ? cititori
Interpelarea bombă a lui Beni Oni Ardelean despre OMV

Fostul parlamentar liberal Beni Oni Ardelean, care recent și-a tras un nou partid, a făcut recent o interpelare surprinzătoare, dar cu impact devastator, despre activitatea companiei OMV în România.

La începutul lunii noiembrie 2023, fostul deputat liberal de Timiș, Beni Oni Ardelean, a făcut o interpelare bombă către premierul Marcel Ciolacu, șefii SRI și SIE și patru miniștri, privind activitatea OMV pe teritoriul țării noastre (https://www.cdep.ro/interpel/2023/i11135A.pdf).

„Există suspiciuni rezonabile că firma austriacă OMV încalcă, de fapt, embargoul asupra produselor  petroliere din Rusia”

„De la 1 ianuarie 2017, compania OMV adevenit deținătoarea a 24,99% din acțiunile terenului petrolier Yuzhno Rusakoye din Vestul Siberiei. Țițeiul și gazele  extrase din acest perimetru constituie resursă de bază care se scurge prin conducta Nord Stream către Germania, în principal, și alte țări din Occident. OMV a plătit 1,850 milioane de dolari pentru 24,99% din perimetru și are dreptul la 100.000 de barili pe zi din țițeiul extras de acolo.

După izbucnirea razboiului din  Ucraina și impunerea de sancțiuni Rusiei, OMV nu a putut să transfere direct în Austria banii proveniți din exploatarea  celor 24,99 % din țițeiul extras. Astfel, există suspiciune rezonabilă că banii pe care OMV trebuia să-i încaseze pentru țițeiul extras din Yuzhno Russkoye sunt plătiți în ruble într-un cont din banca RZB din Rusia (sucursala din Rusia a Reiffeisen Bank).

De asemenea, există suspiciunea rezobanilă că banii din contul RZB  sunt folosiți pentru achiziționarea de gaze rusești, gaze care, ulterior, sunt exportate în România prin intermediul  companiei Botas din Turcia. Menționez că OMV și Botas au semnat un acord pentru importul de gaze prin conducta aparținând firmei turcești, acord valabil între 1 octombrie 2023 și 31 martie 2025”, se arată în interpelarea lui Beni Oni Ardelean.

Practic, fostul parlamentar liberal solicită „Guvernului României, acționar alături de OMV în cadrul OMV Petrom, să verifice suspiciunea rezonabilă că, prin aceste acorduri, firma austriacă OMV încalcă de fapt, embargoul asupra produselor  petroliere din Rusia impus de Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii, după izbucnirea războiului din Ucraina”.