Investiție de 47 milioane de lei la Năvodari cu bani din Fondul de Modernizare

Publicat: 04 aug. 2023, 12:00, de Madalina Toma, în ECONOMIE , ? cititori
Investiție de 47 milioane de lei la Năvodari cu bani din Fondul de Modernizare

Ministerul Energiei și E-Distribuție Dobrogea au semnat, joi, un contract în valoare de peste 47 milioane de lei în vederea modernizării instalațiilor electrice ale stației de transformare din Năvodari. Contractul este finanțat prin Fondul pentru Modernizare.

La baza modernizării sistemului energetic se află investițiile în rețelele de transport și distribuție a energiei electrice, a declarat directorul general al companiei E-Distribuție, Monica Hodor, conform News.ro.

În Dobrogea sunt concentrate unele dintre cele mai importante unităţi de producţie de energie verde, inclusiv Cernavodă. Dezvoltarea reţelei de distribuţie este vitală pentru sistemul energetic naţional. Susţinem în mod ferm modernizarea reţelelor de distribuţie. Această investiţie este o veste bună atât pentru marile companii, cât şi pentru consumatorii casnici, mă gândesc aici şi la cei care şi-au făcut unităţi de cazare în Năvodari”, a afirmat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Costurile proiectului sunt asigurate în proporție de 80% de Fondul pentru Modernizare, iar 20% de compania E-Distribuție Dobrogea.

foto: Facebook