Investiție de 6,5 milioane euro în noua bancă de țesut de la spitalul Colentina

Directorul Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT), medicul Andrei Nica, a anunţat, vineri, la Conferinţa Naţională „Tehnologia & IHealth în Medicina Secolului XXI” de la Târgu Mureş, că la începutul anului viitor va demara construcţia unei noi bănci de ţesuturi la Colentina, în valoare de 6,5 milioane de euro, care s-ar putea finaliza într-un an şi jumătate.

„Banca de ţesut sper că o începem, estimările pe care le avem sunt că, dacă totul va merge bine, vom începe lucrările în luna ianuarie-februarie 2023 şi să o finalizăm într-un an, un an şi jumătate şi să o punem în funcţiune. (…) Investiţia este de 6,5 milioane de euro la cheie. (…) Banca Colentina va fi destul de mare, cu posibilităţi de stocare atât la minus 85 de grade, cât şi la minus 196 de grade, pentru că sunt alogrefe care se stochează, cum este osul-tendon, la minus 85 de grade, pielea, valva cardiacă, tubulatura vasculară – la minus 196. Deci e prevăzută cu tot ce trebuie, vom avea destul loc, numai să avem ce pune înăuntru”, a declarat directorul Agenţiei Naţionale de Transplant.

Potrivit directorului ANT, Banca de la Colentina va fi una multi-ţesut şi va asigura întreg teritoriul României.

„Este o bancă de multi-ţesut şi sperăm că aşa va fi, o bancă naţională, prin care să asigurăm tot teritoriul României. Dar pentru anumite patologii să existe şi posibilitatea extinderii, cu referire la partea de chirurgie vasculară. Pentru că, dacă pielea poate să ajungă în timp util, dacă osul sau tendonul poate ajunge în timp util, grefele vasculare trebuie folosite repede. Trebuie ca, în perspectivă, să avem centre, fie zonale, fie regionale, iar unul dintre centrele pe care dorim să le pornim printre primele este cel de la Târgu Mureş. Am şi avut o discuţie cu profesorul Horaţiu Suciu, care este încântat de această idee. Şi nu numai pentru partea vasculară, ci şi pentru transplantul de valvă cardiacă, este foarte interesat de partea aceasta mai ales la copii, dar şi la adulţi. Să sperăm ca în momentul în care se finalizează Banca de la Colentina partea de procesare să fie făcută aici, prelevarea şi stocarea să fie făcute la Centrul Mureş. E o idee”, a precizat, pentru AGERPRES, dr. Nica.

Directorul ANT a arătat că s-a renunţat la vechiul proiect care prevedea construirea a patru bănci de ţesuturi zonale la Bucureşti, Târgu Mureş, Iaşi şi Timişoara.

„În ciuda faptului că ne-am pregătit pentru Bucureşti, Târgu Mureş, Iaşi şi Timişoara, din nefericire a murit şi atunci ne-am gândit ca măcar să iasă una şi să dezvoltăm apoi pe anumite centre, pe anumite patologii, care au nevoie de aceste grefe”, a menţionat medicul.

În privinţa prelevării de ţesuturi şi organe, şeful ANT susţine că activitatea decurge foarte bine şi că până acum au avut loc prelevări de la 50 de donatori, recordul fiind deţinut de Centrul Regional Mureş.

„În acest an stăm foarte bine, sunt cam 50 de donatori în condiţiile în care anul trecut au fost 42 tot anul, cu posibilitatea atingerii a 100 de donatori la finalul anului, ceea ce este extraordinar, nu am mai avut de mult timp atâţia donatori. Uimirea noastră cea mai mare este activitatea foarte bună a Centrului Regional Mureş. Toate centrele de prelevare au dat donatori, 13 donatori sunt la Târgu Mureş, un donator la Harghita, care nu a mai dat de ani de zile, doi donatori la Sfântul Gheorghe, patru la Braşov, unul la Sibiu – deci toată zona pe care o acoperă Mureşul, fiind coordonată de doctoriţa Oana Pitea care şi-a format o echipă extraordinară care dă roade. Aşteptăm ca şi partea de sud şi de vest să fie mai active”, a precizat dr. Andrei Nica.

Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş şi Asociaţia Medicală Română, sub patronajul Academiei Române, organizează, pe parcursul a patru zile, prima Conferinţă Naţională „Tehnologia & IHealth în Medicina Secolului XXI”, una dintre cele mai importante manifestări ştiinţifice organizate în ultimii 10 ani, la Târgu Mureş.

Prima ediţie a Conferinţei Naţionale „Tehnologia & IHealth în Medicina Secolului XXI” este destinată medicilor, specialiştilor în IT şi inginerie medicală, biochimiştilor, bioinformaticienilor, cercetătorilor ştiinţifici, asistenţilor medicali, tehnicienilor şi paramedicilor.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Ministrul Apărării:„România ar aprecia în mod deosebit o contribuție cu trupe...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut, cu prilejul vizitei oficiale pe care o efectuează în Republica Slovenia, o întâlnire bilaterală cu omologul său,...
Se amână amenzile pentru firmele care nu folosesc e-Factura

Se amână amenzile pentru firmele care nu folosesc e-Factura. Care este...

Se amână amenzile pentru companiile care nu transmit facturile în sistemul național e-Factura în termenul de 5 zile stabilit. Inițial, măsura sancționării firmelor ar...