Investiții de 20 milioane euro în Portul Galați pentru transportul de cereale

Publicat: 04 ian. 2023, 12:59, de Sorin Costea, în ESENȚIAL
Investiții de 20 milioane euro în Portul Galați pentru transportul de cereale

Compania națională Administrația Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galați va avea și în 2023 ca principal obiectiv al proiectelor investiționale creșterea capacităților de operare a mărfurilor care tranzitează porturile de la Dunărea Maritimă și în special a tranzitului de mărfuri generale și a exporturilor de cereale din Ucraina.

Conducerea APDM a anunțat că în acest an vor fi dezvoltate „două proiecte în valoare de peste 20 de milioane de euro astfel încât să se realizeze cât mai eficient operaționalizarea transportului de mărfuri”.

Războiul din Ucraina a reconfigurat rutele comerciale

Noile proiecte de dezvoltare a infrastructurii portuare continuă investițiile din ultimii ani, în modernizarea porturilor de la Dunărea Maritimă, adică porturile din Sulina, Tulcea, Isaccea, Galați și Brăila, dar și prioritățile adoptate de APDM Galați după declanșarea de către Rusia a războiului din Ucraina, care a dus la închiderea porturilor ucrainene de la Marea Neagră și implicit la blocarea transporturilor mărfurilor exportate sau importate de Ucraina prin aceste porturi.

Situația cea mai critică este aceea a exporturilor de cereale ale Ucrainei, care asigură consumul în multe state din Orientul Apropiat, Europa și Africa și în lipsa cărora se prefigurează o criză alimentară.

Acest context geo-politic a generat o reconfigurare a hărții rutelor comerciale din regiune, iar în aceste condiții compania națională APDM Galați a trebuit să își adapteze măsurile la noua situație pentru a asigura și fluxurile de marfă din Ucraina.

APDM Galați a colaborat cu Comisia Europeană și operatorii din Ucraina

Conducerea APDM Galați s-a adaptat rapid la noua situație, în primul rând printr-o mai bună comunicare cu autoritățile din Ucraina, pentru a le pune la dispoziție oportunitățile de tranzitare a mărfurilor prin porturile românești de la Dunăre.

A fost o provocare pe care noi a trebuit să o gestionăm cu foarte multă atenție, pentru că volumurile de mărfuri stabilite au avut o altă turnură în noul context geo-politic. După declanșarea războiului am avut multe vizite din partea părții ucrainene, a oficialităților, în așa fel încât să înțeleagă care este logistica și infrastructura portuară, logistica operatorilor portuari, care poate să facă față la aceste noi provocări generate de schimbările rutelor comerciale.

Porturile din Ucraina fiind sub bombardamente, fiind închise, fiind limitat traficul, Portul Galați și Portul Brăila, administrate de APDM Galați, au răspuns prompt acestor provocări”, a declarat Marcela Costea, director general al APDM Galați.

Conducerea companiei naționale a pus și la dispoziția Comisiei Europene toate datele referitoare la logistica și capacitățile de operare portuară:

Compania noastră a susținut Comisia Europeană prin furnizarea informațiilor cu privire la capacitățile de operare portuară, care sunt spațiile de depozitare, în special pentru cereale, pentru că, după cum știm, Ucraina era principalul furnizor de cereale și produse secundare din cereale.

În scurt timp, noi am reușit să punem la dispoziția Comisiei Europene toate datele, în așa fel încât să fim vizibili pentru toți operatorii din Ucraina, ca să ne includă pe rutele lor comerciale.”

Cum a devenit Portul Galați o cale principală de transport a cerealelor ucrainene

Transportul cerealelor prin Portul Galați a devenit o rută principală de transport a cerealelor din Ucraina după ce în luna martie Guvernul de la Kiev a încercat să exporte cerealele prin Polonia, dar mii de vagoane încărcate cu grâu și porumb au rămas blocate la granița dintre Ucraina și Polonia din cauza diferențelor dintre căile ferate din cele două țări.

În Ucraina există cale ferată cu ecartament larg, de 1.524 mm, specific țărilor din fosta URSS, iar în Polonia și în toate celelalte țări europene, inclusiv în România, este cale ferată cu ecartament european, de 1.435 mm.

Există stații care înlocuiesc „boghiurile”, cadrele pe care sunt montate osiile și roțile vagoanelor de cale ferată, de la ecartament larg la ecartament european și invers, dar o astfel de stație poate rezolva zilnic doar transferarea a 20 de vagoane, așa că s-a renunțat la această variantă.

Între și vama de la Giurgiulești, cu Republica Moldova și Ucraina, și porturile din Galați exista din anii 60 cale ferată cu ecartament larg, dar aceasta nu a mai fost folosită după 1990 și era necesară reabilitarea unui sector de patru kilometri.  

În 2022 a fost operaționalizată linia de cale ferată dintre vama cu Ucraina și Portul Galați

Trenurile de cu cereale din Ucraina au putut ajunge fără transbordare în Portul „Docuri” din Galați după reabilitarea căii ferate cu ecartament larg. „Cu sprijinul Ministerului Transporturilor, a fost urgentată reabilitarea a patru kilometri de cale ferată cu ecartament larg, de la Puncul Vamal Giurgiulești până în Portul Docuri din Galați, iar ulterior operatorul privat din port, Metaltrade, a completat cu un nou sector de cale ferată până la silozul de cereale, astfel încât să crească facilitățile de primire a vagoanelor de marfă pe cale ferată cu ecartament larg și să se asigure tuturor operatorilor și transportatorilor posibilitatea să dirijeze prin porturile din Galați transporturile de mărfuri din Ucraina”, a mai adăugat Marcela Costea.

Noua cale de transport a devenit operațională la începutul lunii iulie și astfel a fost asigurat accesul în Portul Galați a trenurilor cu cereale din Ucraina, care nu mai aveau nevoie de o transbordare a vagoanelor de pe boghiuri cu ecartament larg pe boghiuri cu ecartament european.

Proiecte în valoare de 20 milioane de euro pentru modernizarea Portului „Docuri”

Practic, după declanșarea războiului din Ucraina principala prioritate a activității din porturile românești de la Dunăre a devenit asigurarea transporturilor de cereale exportate din Ucraina.

În luna decembrie a fost finalizat un proiect început de APDM Galați în urmă cu patru ani, de modernizare a Portului Isaccea, în care danele portuare nr 4 și nr 5 sunt dedicate asigurării transferului de pasageri și mărfuri dinspre și către Ucraina, prin vama dintre Isaccea și Orlovka (Ucraina).

În 2023, vor fi realizate două proiecte în valoare totală de 20 milioane de euro pentru creșterea volumului de cereale și mărfuri generale care tranzitează Portul Galați: „Avem două proiecte în valoare de peste 20 de milioane de euro, atât pe incinta bazinului Portului Docuri, cât și pe frontul de operare, astfel încât să se realizeze cât mai eficient operaționalizarea transportului de mărfuri”, a mai precizat directorul general al APDM Galați.