Investiții de 43 milioane euro la Distribuţie Oltenia. Pentru ce sunt alocați banii

Distribuţie Oltenia investește peste 43 de milioane de lei, din care aproape 31,54 milioane lei reprezintă cofinanţare din fonduri europene, în modernizarea reţelei de distribuţie şi creşterea capacităţii de distribuţie a staţiei de transformare 110/ 20 kV Caracal Vest, se arată într-un comunicat al companiei.

„Cu cel mai mare număr de prosumatori racordaţi la reţea la nivel naţional, Distribuţie Oltenia îşi extinde reţeaua inteligentă, în beneficiul prosumatorilor şi a celor 13 600 de consumatori de energie din Caracal şi localităţile adiacente. Proiectul beneficiază de fonduri europene importante şi are în vedere modernizarea reţelei de distribuţie şi creşterea capacităţii de distribuţie a staţiei de transformare 110/ 20 kV Caracal Vest pentru evacuarea energiei electrice produse de CEF -uri. Proiectul este cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 – 2020, Axa Prioritară 6: Promovarea energiei curate şi eficienţei energetice în vederea susţinerii unei economii cu emisii scăzute de carbon”, se arată în comunicat.

În urma proiectului, cei peste 13.600 de consumatori de energie, casnici sau agenţi economici, dar şi prosumatorii existenţi şi cei viitori din municipiul Caracal şi localităţile adiacente (Drăghiceni, Redea, Vlădila, Dobrosloveni, Osica de Jos, Osica de Sus, Falcoiu, Dobrun, Rotunda) vor beneficia de reducerea întreruperilor accidentale în alimentarea cu energie electrică şi a fluctuaţiilor de tensiune, de creşterea siguranţei în alimentarea cu energie electrică prin identificarea şi izolarea zonelor cu defect ca urmare a modernizării instalaţiilor Distribuţie Oltenia şi de reducerea emisiilor de carbon prin asigurarea evacuării energiei electrice produse de centralele electrice fotovoltaice racordate la staţia Caracal Vest (aproximativ 12,7 MWh).

Capacitate de transport şi distribuţie mai mare

Implementarea acestui proiect va reduce timpul în realimentarea cu energie electrică a consumatorilor şi creşterea semnificativă (cu 80 %) a capacităţii de transport şi distribuţie a energiei electrice produse de centralele fotovoltaice (cu o putere de 7 MW), precum şi majorarea capacităţii de racordare de noi prosumatori la reţeaua DEO.

În același timp, se are în vedere înlocuirea totală a echipamentelor electrice din staţia Caracal Vest, precum și realizarea celei de-a doua căi de evacuare a energiei produse de centralele fotovoltaice prin înlocuirea reţelei electrice aeriene 20 kV Caracal Vest – Redea 1 cu reţea electrică subterană, realizarea unui sistem modern de monitorizare, comandă, achiziţie de date şi supraveghere a tuturor echipamentelor din staţia Caracal Vest prin integrarea în SCADA a staţiei, montarea de fibră optică pentru realizarea unei comunicaţii în timp real cu staţiile de transformare adiacente din zonă (Caracal Nord, Caracal Sud, Studina), asigurarea posibilităţii de racordare de noi capacităţi de productie a energie electrice din surse regenerabile (fotovoltaic, eolian, biomasă, microhidro, geotermic) şi modernizarea/ realizarea a 11,29 km de linii de medie tensiune din care 4,10 km linii electrice aeriene si 7,19 km de linii electrice subterane.

Nu în ultimul rând, se are în vedere implementarea a 12.100 de contoare inteligente în zona Municipiului Caracal. Proiectul, depus pentru obţinerea de co-finanţare din fonduri europene este în curs de analiză la autorităţile competente, după cum se specifică în comunicat.  

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Clotilde închide locurile de joacă din sectorul 1

Primăria Sectorului 1 din București se confruntă cu o situație fără precedent: închiderea locurilor de joacă începând cu 1 aprilie. Decizia drastică vine ca...

ANUNȚ

ANIF–Filiala Teritorială Ialomiţa cu sediul în municipiul Slobozia, strada Cuza Vodă, nr.5, judeţul Ialomiţa, organizează licitaţie pentru valorificarea prin vânzare a unui lot format...