Investiţii de peste 900 milioane de euro în imobiliare, anul trecut

2021 a fost un an foarte bun pentru piaţa imobiliară, care a atras investiţii de 920 mil. euro, în creştere cu 4% faţă de anul precedent, apropiindu-se de maximul atins în 2018, când investiţiile au depăşit uşor pragul de 1 miliard de euro, potrivit un studiu Fortim Trusted Advisors.

“Anul 2021 a fost un an excelent pe piaţa investiţiilor imobiliare din România, cu un total de 919,45 mil euro, în condiţiile în care în anul 2020 s-au realizat tranzacţii de 884,6 mil euro, iar în 2019 de 714,2 mil euro. În topul segmentelor de piaţă pentru care şi-au arătat interes investitorii, în 2021, pe primul loc se situează clădirile cu destinaţie de birouri, pe locul doi segmentul industrial, pe locul trei retailul (malluri şi centre comerciale), pe locul patru domeniul hotelier şi pe ultimul loc sectorul public“, a declarat Nicolae Ciobanu, Managing Partner- Head of Advisory Fortim Trusted Advisors, membră a Alianţei BNP Paribas Real Estate.

Pe segmentul de birouri, companiile au semnat contracte noi de închiriere pentru aproximativ 19.000 de angajaţi.

Anul trecut, s-au realizat tranzacţii de birouri noi, “net take up“ (fără a include reînnoirile de contracte) care totalizează 187.896 mp, în creștere cu 32% față de anul trecut, în ciuda restricţiilor sanitare, cauzate de pandemie.

Ultimele trei luni din 2021 au adus tranzacţii de spaţii de birouri noi, care totalizează 41.725 mp, fiind reînnoite contracte de închiriere care cumulează o suprafaţă aproape egală, de 42.252 mp.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Portul Constanţa se pregătește pentru noua recoltă: Toate drumurile intens circulate...

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa anunță că, în următoarele două luni, adică până la începerea campaniei de recoltare, toate drumurile intens circulate...

Prefectul de Prahova îi face concurență lui Iulian Dumitrescu la preşedinţia...

Virgiliu Nanu, preşedintele PSD Prahova și prefectul județului, îi face concurență lui Iulian Dumitrescu, acuzat de corupţie şi aflat sub control judiciar, la preşedinţia...