ÎPS Teodosie pornește un război în instanță. Cere despăgubiri de zeci de mii de euro

Publicat: 24 mart. 2024, 22:13, de Filon Stan, în ACTUALITATE , ? cititori
ÎPS Teodosie pornește un război în instanță. Cere despăgubiri de zeci de mii de euro
IPS Teodosie porneste un razboi in instanta cu o universitate

Arhiepiscopul Tomisului este supărat foc pe conducerea Universității Ovidius din Constanța, care l-a pensionat fără drept de apel! ÎPS Teodosie dă acum universitatea în judecată!

ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, și-a acționat în instanță fostul angajator, respectiv Universitatea Ovidius din Constanța. Preotul a fost, în trecut, profesor titular la Universitatea respectivă, însă în momentul în care a împlinit vârsta de 65 de ani, vârsta de pensionare în sistemul de învățământ universitar, universitatea nu i-a mai prelungit contractul de cadru didactic.

ÎPS Teodosie acționează în instanță Universitatea Ovidius

Ei bine, acum fața bisericească s-a decis să acționeze în instanță universitatea, care i-ar fi refuzat prelungirea contractului și care i-a adus astfel prejudicii de imagine, fiindu-i afectate reputația și numele.

În dosar, ÎPS Teodosie, pe numele laic, Teodosie Petrescu, are calitatea de reclamant, iar Universitatea Ovidius Constanța este pârâtă. Obiectul dosarului este reprezentat de o cerere de „anulare act administrativ, obligația de a face / amendă pentru neexecutare hotărâre“, iar dosarul are legătură cu litigiul vizând calitatea de titular al Facultății de Teologie din cadrul universității.

De asemenea, ÎPS Teodosie mai susține că Universitatea Ovidius din Constanța i-ar fi putut prelungi contractul, în condițiile în care nu existau suficienți profesori titulari la catedră, însă acest lucru nu s-a dorit. Dosarul se va judeca la Tribunalul Constanța la data de 18 aprilie 2024.