Iran și China au semnat un acord de cooperare strategică pentru 25 de ani

Iranul şi China au semnat sâmbătă la Teheran un acord de cooperare strategică şi comercială pentru 25 de ani, aflat în discuţii de mai mulţi ani, relatează AFP. Acest „pact de cooperare strategică de 25 de ani”, ale cărui detalii şi linii generale urmează a fi dezvăluite, a fost semnat de ministrul iranian al Afacerilor Externe, Mohammad Javad Zarif, şi de omologul său chinez, Wang Yi, aflat în vizită la Teheran.

Conform agenţiei oficiale de presă IRNA, ultimele detalii ale acordului au fost convenite în cursul dimineţii, în timpul unei întâlniri a lui „Wang cu Ali Larijani, consilier al liderului suprem (iranian Ali Khamenei) şi reprezentant special al Republicii Islamice Iran pentru relaţii strategice cu Republica Populară Chineză„.





Semnarea acestui pact ilustrează prioritatea acordată relaţiilor cu „Estul”, ceea ce pentru Iran înseamnă state precum China, cele două Corei, India, Japonia sau Rusia, în conformitate cu direcţia oferită de Khamenei în 2018, care însemna o ruptură cu unul dintre cele mai populare sloganuri ale Revoluţiei iraniene din 1979: „Nici Vest, nici Est, Republica Islamică”.

China este primul partener comercial al Republicii Islamic Iran şi a fost unul dintre principalii cumpărători de ţiţei iranian înainte de reintroducerea, în 2018, a sancţiunilor americane împotriva sectorului energetic iranian, care a dus la prăbuşirea exporturilor petroliere ale Teheranului.

Pentru Beijing, acordul se înscrie în vastul său proiect de infrastructură lansat cu peste 130 de ţări. Originea pactului iraniano-chinez datează din timpul vizitei preşedintelui chinez Xi Jinping la Teheran din ianuarie 2016

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...