Isărescu și groaza de cuvântul „tăieri”: austeritatea trebuie comunicată șoptit, ca să nu speriem electoratul

Din când în când, discursul public românesc se comprimă într-un cuvânt capabil să explice o întreagă politică economică. Mugur Isărescu a oferit un asemenea moment, aproape involuntar.

„Când aud de cuvântul tăieri… e sângeros, parcă tăiem la gât.”

Declarația guvernatorului BNR nu este o simplă observație lingvistică. Nu este nici o glumă de conferință de presă. Este, în realitate, o radiografie perfectă a felului în care statul român încearcă să administreze inevitabilul: austeritatea fără panică socială.

Pentru că problema nu mai este dacă vor exista restricții bugetare.

Problema este cum le spunem oamenilor fără să-i speriem.

România nu mai discută economie, ci nuanțe de vocabular

În mod curios, dezbaterea publică nu se mai poartă despre deficit, datorie sau reforme structurale. Se poartă despre cuvinte.

Nu „tăieri”.
„Reduceri”.

Nu austeritate.
„Ajustări”.

Nu înghețări salariale.
„Prudență fiscală”.

Isărescu nu face decât să exprime instinctul fundamental al establishmentului economic: piețele reacționează la cifre, dar societatea reacționează la emoții.

Iar cuvântul „tăieri” activează exact emoția pe care orice guvern o teme cel mai mult — frica colectivă.

Românii au memorie economică traumatică. Pentru generații întregi, „tăieri” înseamnă:

• 2010,
• salarii reduse,
• pensii înghețate,
• austeritate brutală.

Cuvântul nu descrie o politică. Deschide o rană.

Guvernatorul calmului financiar

Isărescu joacă aici rolul pe care îl joacă de aproape trei decenii: administratorul stabilității psihologice.

BNR nu conduce Guvernul.
BNR nu votează bugete.
BNR nu taie nimic.

Dar BNR gestionează ceva infinit mai fragil: încrederea.

În economie, panica produce crize mai repede decât realitatea economică însăși. Dacă populația crede că vine austeritatea dură, comportamentul se schimbă instant:

• consumul scade,
• investițiile se opresc,
• cursul devine nervos,
• economia încetinește înainte ca măsurile să existe efectiv.

De aceea Isărescu nu critică doar televiziunile. Critică ritmul panicii.

Politicienii negociază, economia ascultă

Cea mai interesantă parte a declarației nu este metafora sângeroasă, ci momentul de sinceritate rar:

„Am condus și eu o coaliție… un an și m-am vindecat.”

Fraza spune mai mult decât o analiză politică de 30 de pagini.

Isărescu explică indirect mecanismul real al guvernării românești:

fiecare partid nu negociază reforma, ci supraviețuirea electorală.

Într-o coaliție, austeritatea nu este decizie economică pură. Este compromis politic permanent.

Un partid protejează pensionarii.
Altul protejează bugetarii.
Altul protejează mediul privat.

Rezultatul nu e reformă spectaculoasă, ci o austeritate diluată, negociată milimetric.

Austeritatea inevitabilă, dar nerostită

Mesajul real transmis de guvernator este subtil:

nu trebuie măsuri dure pe termen lung, dar acum sunt justificate.

Tradus economic:

România trebuie să frâneze cheltuielile.

Nu dramatic.
Nu spectaculos.
Dar inevitabil.

Deficitul bugetar nu mai poate fi ignorat, iar piețele internaționale nu negociază emoțional.

Isărescu nu anunță austeritatea.
El pregătește terenul psihologic pentru ea.

De ce îl deranjează televiziunile

Critica adresată presei nu este întâmplătoare.

Televiziunile funcționează pe intensitate: „criză”, „prăbușire”, „tăieri”, „destituiri”.
Economia funcționează pe stabilitate.

Cele două ritmuri sunt incompatibile.

Pentru BNR, zgomotul mediatic devine risc economic real. Dacă publicul ajunge să creadă că guvernarea se prăbușește zilnic, instabilitatea devine autoîmplinită.

De aceea Isărescu cere calm.

Nu pentru politicieni.
Pentru piețe.

România trăiește între două realități

Există, în prezent, două Românii paralele.

Prima — cea politică — trăiește din conflict permanent, negocieri tensionate și declarații tari.

A doua — cea financiară — are nevoie de predictibilitate aproape monotonă.

Guvernatorul BNR încearcă să le țină împreună.

Problema este că aceste lumi devin din ce în ce mai greu de reconciliat.

Politica cere spectacol.
Economia cere liniște.

Frica reală nu este austeritatea

Declarația lui Isărescu trădează o teamă mai profundă decât deficitul bugetar.

Nu austeritatea sperie sistemul.

Ci reacția societății la ea.

România a intrat într-o etapă în care orice ajustare economică riscă să devină detonator politic. După ani de creșteri salariale și promisiuni electorale generoase, orice încetinire pare o trădare.

De aceea limbajul devine crucial.

Nu mai discutăm măsuri.
Discutăm tonul în care sunt anunțate.

Nu cuvintele sunt sângeroase

Când spune că termenul „tăieri” este „sângeros”, Mugur Isărescu nu vorbește despre economie.

Vorbește despre fragilitatea momentului.

România nu se află într-o catastrofă financiară, dar nici în confortul anilor de expansiune. Intrăm într-o zonă de ajustare lentă, unde fiecare decizie economică trebuie ambalată cu grijă politică.

Adevărul incomod este simplu:

nu cuvintele produc austeritatea.

Realitatea economică o produce.

Iar atunci când un guvernator experimentat începe să se teamă de vocabular, semnalul nu este că lucrurile merg perfect.

Ci că urmează o perioadă în care statul va încerca să facă economii fără să spună explicit că economisește.

Pe scurt:
nu „tăiem”.

Doar… reducem cu delicatețe.

Și poate tocmai această delicatețe spune cel mai clar că vremurile relaxate s-au terminat.