Israelul a dat undă verde vaccinării copiilor cu vârste între 5 şi 11 ani

Publicat: 15 nov. 2021, 14:00, de Raluca I. Heroiu, în Internațional , ? cititori
Israelul a dat undă verde vaccinării copiilor cu vârste între 5 şi 11 ani

Israelul a dat undă verde vaccinării copiilor cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani.  Imunizarea copiilor se va realiza cu serul produs de Pfizer/BioNtech.

 „Majoritatea experţilor au estimat că beneficiile acestei vaccinări pentru copii vor fi mai mari decât riscurile, ceea ce a condus la decizia de a autoriza vaccinul pentru aceste vârste”, a transmis ministerul israelian al Sănătăţii.

Potrivit testelor clinice efectuate de Pfizer pe mii de copii, vaccinul s-a dovedit a fi eficient în proporţie de 90,7% împotriva formelor simptomatice ale bolii.

Pe lângă prevenirea îmbolnăvirii copiilor, beneficiile aşteptate includ şi o scădere a numărului de clase închise şi o posibilă reducere a transmiterii pandemiei în rândul populaţiei.

Data începerii vaccinării copiilor în Israel va fi anunţată în zilele următoare, potrivit ministerului Sănătăţii.

5,7 milioane de israelieni din totalul de nouă milioane sunt vaccinaţi cu două doze de vaccin anti-COVID, iar peste patru milioane au făcut şi doza de rapel.

Statele Unite au lansat la începutul lunii noiembrie campania de vaccinare cu serul de la Pfizer pentru grupa de vârstă 5-11 ani. Pe lângă SUA, şi China, Emiratele Arabe Unite, Cambodgia şi Columbia au început să vaccineze copiii sub 12 ani, dar cu vaccinuri chinezeşti.