Istoria guvernelor dărâmate de Parlament: cine, cum, când, de ce

Ilie Bolojan intră astăzi în proba clasică a politicii românești: moțiunea de cenzură. Dacă votul PSD-AUR trece, premierul va intra într-o galerie restrânsă a șefilor de guvern postdecembriști dați jos de Parlament.

Guvernul cade, sistemul merge mai departe

Nu este o galerie mare, dar este una foarte expresivă. Spune multe despre instabilitatea politică românească, despre coaliții făcute și desfăcute, despre reforme începute cu elan și abandonate la primul șoc.

Dar și despre o realitate simplă:

în România, guvernele nu cad întotdeauna fiindcă au greșit decisiv, ci fiindcă majoritățile care le-au produs se răzgândesc.

De la guverne lungi la guverne tocate

În istoria postdecembristă, cele mai longevive guverne au fost cele conduse de Nicolae Văcăroiu, Adrian Năstase și Călin Popescu Tăriceanu.

Au stat ani întregi în funcție, într-o epocă în care majoritățile erau mai stabile, iar disciplina politică mai dură.

Niciunul dintre aceste guverne nu a fost doborât prin moțiune de cenzură.

După 2009 însă, moțiunea a devenit un instrument real de schimbare. Nu doar amenințare, nu doar spectacol parlamentar, ci mecanism prin care un guvern poate fi scos din priză peste noapte.

Emil Boc, primul executat prin moțiune

Primul guvern postdecembrist demis prin moțiune de cenzură a fost Guvernul Emil Boc I.

Învestit în decembrie 2008, a căzut în octombrie 2009, după 295 de zile de mandat.

Moțiunea „11 împotriva României” a trecut cu 254 de voturi pentru și 176 împotrivă, după ieșirea PSD de la guvernare.

Episodul Boc a deschis seria modernă a guvernelor demolate parlamentar.

Interesant este că demiterea nu i-a încheiat cariera.

Boc a revenit ulterior la Palatul Victoria, dovadă că în politica românească moțiunea nu este neapărat ghilotină, ci uneori doar pauză de respirație.

Mihai Răzvan Ungureanu, recordul negativ

Guvernul Mihai Răzvan Ungureanu a fost cel mai scurt episod guvernamental postdecembrist dintre cele dărâmate prin moțiune.

A fost învestit la 9 februarie 2012 și demis la 27 aprilie 2012, după doar 78 de zile.

Moțiunea „Opriți guvernul șantajabil. Așa nu, niciodată!” a trecut cu 235 de voturi, foarte aproape de pragul necesar căderii.

Căderea MRU a arătat cât de fragil poate fi un guvern născut într-un moment de criză, fără rădăcini politice adânci și fără o majoritate solidă în spate.

Grindeanu, doborât de propria tabără

Cazul Sorin Grindeanu rămâne unul dintre cele mai bizare și savuroase episoade ale parlamentarismului românesc.

Guvernul său a fost învestit în ianuarie 2017 și a căzut în iunie același an, după 167 de zile. Moțiunea a fost inițiată chiar de PSD și ALDE, adică de forțele care îl instalaseră.

A fost o răsturnare internă, un conflict de partid mutat în plenul Parlamentului.

Votul a fost clar: 241 pentru și doar 10 împotrivă.

În traducere liberă, partidul și-a dat jos propriul guvern cu toată solemnitatea instituțională necesară.

Dăncilă, finalul unei epoci politice

Guvernul Viorica Dăncilă a rezistat mai mult: din ianuarie 2018 până în octombrie 2019. A căzut după aproximativ 645 de zile, printr-o moțiune care a strâns 238 de voturi pentru, peste pragul necesar.

A fost sfârșitul unei etape politice dominate de PSD și de tensiuni masive cu opoziția, societatea civilă și instituțiile europene.

Demiterea Dăncilă nu a avut dramatismul unei surprize, ci aerul unui deznodământ amânat.

Orban, dărâmat după asumarea răspunderii

Guvernul Ludovic Orban I a fost demis în februarie 2020, după numai 94 de zile.

Moțiunea a venit ca reacție la asumarea răspunderii pe alegerea primarilor în două tururi. A trecut cu 261 de voturi pentru și 139 împotrivă.

A fost un caz aparte:

guvernul a căzut nu pe fondul unei prăbușiri administrative, ci după ce a forțat o temă politică majoră.

Moțiunea a devenit, practic, răspunsul Parlamentului la o încercare de schimbare a regulilor electorale.

Cîțu, recordul de voturi

Florin Cîțu deține recordul moțiunilor postdecembriste.

Guvernul său a căzut în octombrie 2021, după 286 de zile, cu 281 de voturi pentru și niciun vot împotrivă.

A fost cel mai mare scor obținut vreodată de o moțiune de cenzură împotriva unui guvern.

Demiterea a venit după ruperea coaliției PNL-USR PLUS-UDMR, scandalul Stelian Ion și disputa legată de programul „Anghel Saligny”.

Cîțu a fost doborât de o alianță parlamentară largă, în care s-au întâlnit adversari care, în alte condiții, nu s-ar fi așezat nici la aceeași masă de bufet.

Poate fi doborât recordul?

Dacă moțiunea împotriva lui Ilie Bolojan trece, întrebarea spectaculoasă este dacă poate depăși recordul Cîțu: 281 de voturi.

Teoretic, orice este posibil. Practic, e greu.

Semnăturile strânse arată o forță politică serioasă, dar votul secret cu bile are mereu micile lui surprize, absențe, ezitări și calcule de ultim moment. Mai sunt de luat în calcul și răzgândirile (interesate) de ultim moment.

Și… aici… România este mereu fascinantă.

Lecția istorică

Istoria moțiunilor arată că demiterea unui guvern nu rezolvă automat criza care a produs-o.

Boc s-a întors.

MRU a fost o paranteză scurtă.

Grindeanu a căzut prin război intern.

Dăncilă a încheiat o epocă.

Orban a fost dărâmat pe o miză electorală.

Cîțu a plătit ruptura coaliției.

Dacă Bolojan cade, întrebarea nu va fi doar cine l-a dat jos.

Întrebarea grea va fi cine poate pune în loc un guvern funcțional, într-o Românie care are nevoie de reforme, bani europeni, stabilitate bugetară și decizii rapide.

Moțiunea poate dărâma. Nu autorii moțiunii trebuie să demonstreze, cumva, că pot guverna.