Italia impune vaccinarea obligatorie. Cine este vizat

Publicat: 16 dec. 2021, 07:00, de Laura Macovei, în Internațional , ? cititori
Italia impune vaccinarea obligatorie. Cine este vizat
Coronavirus Italia urna mobilă

După ce a impus vaccinarea obligatorie împotriva Covid-19 în rândul medicilor, Italia a extins aria, introducând aceeași măsură și asupra angajaţilor din educaţie, administraţie, poliţie, armată şi servicii de urgenţă trebuie să fie vaccinați împotriva COVID-19.

Angajaţii din domeniul medical, cărora le era cerută din aprilie vaccinarea, vor trebui să facă și o doză booster.

În condiţiile în care certificatele de vaccinare au o valabilitate de 9 luni, dozele booster vor fi necesare şi celorlalţi angajaţi pentru care vaccinarea este obligatorie, cu excepţia persoanelor cărora aceasta le este contraindicată medical.

Cei care nu se conformează obligaţiei de a se vaccina vor avea salariile suspendate şi pot fi amendaţi cu până la 1.000 de euro.

În 6 decembrie, guvernul a înăsprit restricţiile, excluzându-i pe italienii nevaccinaţi de la majoritatea activităţilor publice. Începând de săptămâna trecută, doar persoanele vaccinate sau care s-au vindecat de COVID-19 au acces în restaurante, săli de cinema, cluburi, stadioane.

Aceste măsuri vor rămâne în vigoare până la 15 ianuarie.