ITU 2022/ România a obţinut al 8-lea mandat consecutiv în Consiliul Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor

România a obţinut cel de-al 8-lea mandat consecutiv în Consiliul Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (ITU) pentru Regiunea C (Europa de Est şi Asia de Nord), cu cele mai multe voturi primite, la alegerile organizate, luni, în cadrul Conferinţei Plenipotenţiarilor ITU (PP-22), de la Bucureşti.

Pentru unul dintre cele cinci locuri disponibile în Consiliul ITU au intrat în cursă pentru un nou mandat de patru ani România, Azerbaidjan, Belarus, Bulgaria, Republica Cehă, Federaţia Rusă şi Polonia.





În urma voturilor exprimate pentru statele candidate pentru un loc în Consiliu pentru Regiunea C, rezultatele au fost următoarele: România a strâns 160 de voturi, Azerbaidjan (154 de voturi), Polonia (138), Bulgaria (137), Republica Cehă (134), Federaţia Rusă (73) şi Belarus (44).

România, care ocupă acest loc în cadrul Consiliului de 28 ani, şi-a depus candidatura pentru cel de-al optulea mandat consecutiv în cadrul Consiliului ITU, în luna aprilie a acestui an.

În urma aprobării, în cadrul şedinţei de Guvern din data de 3 aprilie 2019, a Memorandumului cu titlul „Aprobarea prezentării candidaturii României pentru organizarea PP-22”, ţara noastră şi-a prezentat oficial candidatura în cadrul lucrărilor Consiliului ITU de la Geneva, din perioada 10 – 20 iunie 2019, fiind obţinut acordul unanim al celor 48 de state membre, reprezentante în Consiliu.

În perioada 26 septembrie – 14 octombrie are loc la Palatul Parlamentului cea de-a 21-a ediţie a Conferinţei Plenipotenţiarilor Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (PP-22), la care participă peste 3.000 de lideri şi delegaţii din 193 de ţări.

România este prima ţară din Uniunea Europeană (UE) care organizează acest eveniment de anvergură şi unde se vor stabili politicile generale ale UIT, precum şi planurile strategice şi financiare pentru perioada 2024 – 2027, care vizează întreaga activitate a organizaţiei, dar, cu precădere, aspecte-cheie referitoare la incluziunea digitală şi reducerea decalajului digital, cele mai bune modalităţi de a mobiliza inteligenţa artificială (IA), internetul obiectelor (IoT) şi reţelele 5G şi viitoare către 6G, împreună cu alte tehnologii noi şi emergente.

Alături de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) şi Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT), parteneri în organizarea conferinţei sunt: Senatul României, Camera Deputaţilor, Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Finanţelor, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Culturii, Primăria Municipiului Bucureşti, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Serviciul de Protecţie şi Pază şi Societatea Română de Televiziune.

Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor este organizaţia internaţională din sistemul Naţiunilor Unite specializată pentru tehnologiile informaţiei şi comunicaţiilor (TIC), care promovează inovaţia în acest domeniu, împreună cu cele 193 de state membre şi cu peste 900 de membri din rândul companiilor, al universităţilor şi al organizaţiilor internaţionale şi regionale.

Înfiinţată în urmă cu peste 150 de ani, ITU este o organizaţie interguvernamentală al cărei obiectiv principal este coordonarea utilizării în bune condiţii a spectrului radio la nivel global, promovarea cooperării internaţionale în asignarea orbitelor satelitare, îmbunătăţirea infrastructurii de comunicaţii în ţările în curs de dezvoltare şi stabilirea de standarde la nivel mondial care să încurajeze interconectarea fără întrerupere a unei game largi de sisteme de comunicaţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...