Cât ar valora în prezent cei 30 de arginți pentru care Iuda l-a trădat pe Iisus

Publicat: 14 apr. 2023, 11:19, de Aura Bănescu, în LIFESTYLE , ? cititori
Cât ar valora în prezent cei 30 de arginți pentru care Iuda l-a trădat pe Iisus

Treizeci de arginți a reprezentat prețul pentru care Iuda Iscarioteanul l-a trădat pe Isus din Nazaret, potrivit unei relatări din Evanghelia după Matei 26:15 din Noul Testament. Cât ar valora în zilele noastre acea sumă de bani.

În timp ce se aflau la Cina cea de Taină, Iisus le-a spus discipolilor că unul dintre ei îl va vinde. Când a fost întrebat cine, Mântuitorul a răspuns: „Acela căruia îi dau această bucată de pâine când am înmuiat-o în farfurie”. Și i-a dat bucata de pâine lui Iuda. Potrivit Evangheliei după Ioan, dar și celei după Luca, după ce a primit bucata de pâine, „a intrat Satana în el” (Ioan 13:21-27).

După această scenă din Grădina Ghetsimani, Iuda a mers la autoritățile religioase și l-a trădat pe Iisus, în schimbul a 30 de arginți. Deși multă vreme s-a crezut că lăcomia l-a împins pe discipol să îl vândă pe Mântuitor, se pare că influența Satanei a fost de vină pentru că Iuda a spus unde se afla Iisus, acesta fiind prins și răstignit.

Nu se ştie exact ce fel de monede a primit Iuda, dar câteva calcule au fost făcute pentru a determina suma de bani reprezentată de arginţi, în zilele noastre.

Şekelul de Tir/Tetradrahma este compus din argint pur de 94% , cu greutate de 14 grame, iar unul singur ar valora 355,32 dolari. 
Staterul din Antiohia este compus din argint pur în proporţie de 75%, cu o greutate de  15 grame şi ar valora unul singur doar 303,80 dolari.

Cât ar valora în zilele noastre cei 30 de arginți primiți de Iuda

Majoritatea evreilor evitau utilizarea monedelor romane, adică a dinarului, fiindcă le considerau drept nişte monede spurcate. 

În schimb, preferau tetradrahma de Tir, cunoscută şi ca şekelul de Tir, care ar fi avut chipul lui Austustus (împăratul Imperiului Roman între anii 27 î.e.n. – 14 e.n.).

Cel mai probabil, Iuda ar fi primit 30 de tetradrahme. 

Potrivit calcului efectuat de site-ului TestamentPress, 30 de tetradrahme din secolul 1 d.Hr. ar echivala în prezent cu 5.220 de dolari, adică 4,787.87 euro.

Cât valoreau banii în vremea lui Iisus Hristos

În Evanghelia lui Matei, capitolul 20,  potrivit unei pilde a lui Iisus, proprietarul unei vii angaja lucrători. Primului i-a promis un dinar, celui care a venit mai tîrziu, tot un dinar, iar celui care a venit utlimul, aproape seara — tot un dinar.  

Cum o zi de muncă în vie, la vremea respectivă, era plătită cu un dinar, iar un dinar însemna 30 de tetradrahme, înseamnă că 30 de tetradrahme valorau cam 90 de zile de muncă.

Ziua medie de muncă în Iudeea romană era de şase ore şi se plătea un dinar pentru salariul acestei zile. Pe baza salariului minim federal al Statelor Unite de 7,25 dolari pe oră, ar însemna că muncitorii erau plătiţi cu 43 dolari pe zi, timp de şase ore, citează Mediafax.

Un dinar roman cântărea aproximativ 4,5 grame în argint; tetradrahma avea greutatea de 16 – 17 grame în argint. În concluzie, în Iudeea secolului 1, un lucrător primea un dinar pentru o zi de muncă. 

Cum Iuda a primit 30 de tetradrahme, o tertradrahmă valora între 3 şi 4 dinari. 

30 de tetradrahme = 90 de dinarii = 90 de zile de muncă. Potrivit Alateia, trădarea lui Iisus ar fi costat aproximativ 3.000 dolari sau 2.700 euro.