Iulia Motoc este noul judecător al Curții Penale Internaționale

Iulia Motoc este noul judecător al Curții Penale Internaționale, după ce a câștigat alegerile organizate pe 4 decembrie 2023. Decizia este salutată de Ministerul Afacerilor Externe.

„Alegerea prof. Iulia Motoc în această funcție, în premieră pentru România, reprezintă un succes al diplomației române și reconfirmă profilul țării noastre de stat profund atașat dreptului internațional și ordinii de drept la nivel internațional, precum și valorilor umanismului sprijinite constant de diplomația română.

Promovarea prof. Iulia Motoc pentru o funcție de judecător la Curtea Penală Internațională și alegerea sa în această funcție fac parte din demersurile active ale României de susținere a Curții Penale Internaționale, instanță unică prin mandatul său de sancționare, în condițiile Statutului de la Roma, a celor care săvârșesc crime împotriva umanității, crime de război, genocid sau crime de agresiune”, potrivit unui comunicat de presă, relatează Mediafax.

Ministerul Afacerilor Externe își exprimă convingerea că „vasta expertiză a prof. Iulia Motoc în domeniul protejării și promovării drepturilor fundamentale va contribui la consolidarea profesionalismului și a eticii la nivelul Curții Penale Internaționale, întărind actul de justiție la nivel internațional”.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole