„Jaful anului” în Italia, comis de o româncă şi un moldovean. Le-a trebuit lingouri de aur  

Publicat: 02 iun. 2022, 17:00, de Viorela Pitulice, în Internațional , ? cititori
„Jaful anului” în Italia, comis de o româncă şi un moldovean. Le-a trebuit lingouri de aur  

O româncă şi un moldovean sunt vedele celui mai mare jaf din Italia, în acest an, după ce au furat lingouri de aur de la un italian care câştigase premiul cel mare la loterie în 2021.

Pontul jafului din Torre Pellice ar fi venit de la femeie, care le cunoștea pe victime și care le-a furnizat infractorilor informații despre acestea, inclusiv faptul că victima câştigase un premiu important la loto, în 2021.

Lovitura a dat-o, însă, moldoveanul, membru al unei bande de hoți, împreună cu amicii săi, arată Observatornews.

Filmul acțiunii

Totul s-a derulat foarte simplu. Infractorii, echipați cu cagule şi mănuşi de latex, s-au pus la panda, în așteptarea  milionarului şi a partenerei sale, care s-au întors de la cină după miezul nopții.

I-au surprins pe cei doi în grădina vilei, i-au imobilizat, obligându-i să le dezvăluie locul în care îşi ţineau lingourile de aur şi banii. Au mai luat în plus bijuteriile cuplului, dar şi o sticlă de şampanie scumpă, pentru că reușita trebuia sărbătorită cumva.

„Unul dintre ei avea o armă, nu erau italieni, iar după cum vorbeau păreau mi s-a părut că aveau un accent românesc”, a fost primul indiciu dat de victimă şi care i-a ajutat decisiv pe anchetatori.

De altfel, nici nu a fost greu, pentru că moldoveanul a fost descoperit foarte ușor, după a încercat să vândă o parte din lingourile furate. Cercetările în acest caz continuă.