Japonezii vor să producă în Republica Moldova o semănătoare No-till pentru micii fermieri

O companie din Japonia ia în calcul să producă o semănătoare No-till pentru micii fermieri din Republica Moldova, unde asiaticii au și fost pentru a prospecta piața. Interesul pare destul de ridicat de ambele părți, mai ales că Ministerul Agriculturii acordă subvenții postinvestiționale pentru implementarea tehnologiilor No-till și Mini-till.

Conducerea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) și Agenția pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii din Republica Moldova au avut recent o întrevedere cu Susumu Watanabe, directorul executiv al Companiei „Metal  Products Inc.” Japonia, în cadrul căreia s-a discutat despre o posibilă investiție în proiectarea și producerea unei semănători No-till pentru fermierii mici și mijlocii.

În prezent, se lucrează la studiul de fezabilitate în scopul producerii semănătorii, se arată într-un comunicat al MAIA.

Nu în ultimul rând, mai trebuie menționat și faptul că ministerul acordă subvenții postinvestiționale pentru implementarea tehnologiilor No-till și Mini-till.

Seceta afectează des producătorii agricoli, iar această tehnologie permite conservarea apei. Este în interesul nostru să producem în Moldova utilaj de capacitate mică pentru fermierii cu suprafețe mici de teren agricol. Susținerea producătorilor micro, mici și mijlocii este o prioritate. Salutăm intenția de a produce utilaj pentru agricultura conservativă”, a declarat ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Wizz Air introduce trei curse noi din Cluj Napoca

Care este numărul de telefon al Wizz Air pentru România fără...

Călătorii care au întrebări sau nelămuri legate de rezervările de bilete de avion de la Wiz Air întâmpină, de regulă, dificultăți în a contacta...

EXCLUSIV: Baza de date a OMS dezvăluie dezastrul. Aproape 5.000.000 de...

Deşi autorităţile de la Bucureşti, şi nu numai, tac în privinţa existenţei unei multitudini de reacţii adverse generate de vaccinurile COVID -19, datele statistice...