Joe Biden a declarat că nu dorește un conflict cu China, ci doar o competiție ce poate fi și extremă

Preşedintele american Joe Biden a atenţionat că rivalitatea între SUA şi China va lua forma unei „competiţii extreme”, asigurând totodată că vrea să evite „un conflict” între primele două puteri mondiale, informează Reuters.

Preşedintele american a explicat că nu a discutat deocamdată cu omologul său chinez Xi Jinping, dar a precizat că „nu există niciun motiv să nu-l contacteze”. „El este foarte dur. El nu are – şi nu spun asta ca o critică, aceasta este realitatea – el nu are nicio uncie de democraţie în el”, a adăugat Joe Biden, potrivit unor fragmente dintr-un interviu acordat CBS difuzate duminică.

China este considerată în mod unanim la Washington adversarul strategic numărul 1 al SUA şi principala provocare pe scena internaţională. Cu toate acestea, noul preşedinte american a fost foarte vag asupra acestui dosar în timpul primului său discurs de politică externă susţinut joi. El a promis că se va opune avansării autoritarismului, „în special ambiţiilor crescânde ale Chinei”.

De asemenea, el s-a angajat, fără a spune cum, să „contreze abuzurile economice ale Chinei”, „acţiunile sale agresive”, şi să apere drepturile omului, conlucrând în acelaşi timp cu Beijingul „atunci când va fi în interesul Americii”.

Presat de CBS să spună puţin mai mult despre intenţiile sale, Biden a afirmat că vrea să se concentreze pe regulile internaţionale.

„Nu vreau să gestionez aceasta precum Trump. Nu trebuie să avem un conflict. Însă va exista o competiţie extremă”, a spus Biden, subliniind că îl cunoaşte destul de bine pe Xi Jinping, pentru că a avut, în calitate de vicepreşedinte al lui Barack Obama în perioada 2009-2017, „24-25 de ore de discuţii cu el”.

Confruntarea între China şi SUA a căpătat accente de război rece în timpul preşedinţiei lui Donald Trump, în pofida ambivalenţei lui, care şi-a concentrat iniţial atacurile pe frontul comercial afişând în acelaşi timp „prietenia” sa pentru Xi Jinping, pentru a se plasa mai târziu de partea liniei dure a secretarului său de stat Mike Pompeo.

Preşedintele chinez a atenţionat la sfârşitul lui ianuarie împotriva unui nou război rece, care ar duce, potrivit lui, la „un impas”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...

Eveniment: 60 de universităţi din România îşi vor prezenta oferta educaţională...

Un număr de 60 de universităţi cu peste 6.000 de programe de studiu pentru licenţă, masterat şi doctorat îşi vor prezenta oferta educaţională online,...