Joe Biden a promis sprijin pentru Haiti, după cutremurul de 7,2 care a provocat sute de morți

Publicat: 15 aug. 2021, 19:30, de Răzvan Zamfir, în Internațional , ? cititori
Joe Biden a promis sprijin pentru Haiti, după cutremurul de 7,2 care a provocat sute de morți

Preşedintele SUA Joe Biden şi-a exprimat sâmbătă tristeţea şi a promis sprijin pentru Haiti, unde a avut loc un cutremur cu magnitudinea 7,2 care a provocat sute de morţi şi răniţi, relatează AFP.

„Sunt întristat de cutremurul devastator care a avut loc în Saint-Louis-du-Sud în Haiti în această dimineaţă”, a declarat Joe Biden într-un comunicat, subliniind instituirea unui răspuns american imediat pentru evaluarea pagubelor şi ajutor acordat răniţilor.

Cutremurul produs sâmbătă dimineaţă în jumătatea sud-vestică a Haiti a provocat moartea a cel puţin 227 de persoane, a anunţat protecţia civilă haitiană care anunţase iniţial 29 de decese.

„Numărul de morţi a crescut şi a ajuns la 227, între care 158 în sud. Sunt sute de răniţi şi dispăruţi”, a indicat protecţia civilă pe Twitter.

„Primele intervenţii, efectuate atât de salvatori profesionişti, cât şi de populaţie au făcut posibilă scoaterea multor persoane de sub dărâmături. Spitalele continuă să primească răniţi”, a adăugat protecţia civilă haitiană.